Să trăim ca-n Europa!

Moldova alături de Bulgaria a comemorat eroii de la Pleven

Moldova alături de Bulgaria a comemorat eroii de la Pleven

12/12/2016
|
0 Comments
|

La 10 decembrie 2016, la Pleven s-a desfășurat o solemnitate dedicată comemorării a 139 ani de la eliberarea orașului de sub ocupația otomană. Ceremonia a avut loc la Complexul memorial edificat în anii 1904-1907 în cinstea eroilor căzuți pe câmpul de luptă. Cei prezenți au fost salutați de Primarul or Pleven Georg Spartanski, care a evocat faptele de eroism ale eliberatorilor Plevnei și întregii Bulgarii, în îndepărtatul an 1877. Acesta a menționat, că ”politicienii trebuie să țină minte acele fapte și jertfa adusă pe altarul libertății Bulgariei, să ocrotească unitatea poporului și să respecte voința lui de a trăi într-o țară prosperă și independentă. Unirea face puterea, a subliniat primarul Plevnei.
La solemnitățile prilejuite de celebrarea a 139 ani de la eliberarea Plevnei au fost prezenți deputații din parlamentul bulgar Naiden Zelenogorski, Vladislav Nikolov și Vasil Antonov. Din partea Corpului Diplomatic acreditat în Bulgaria la ceremonie a participat ambasadorul Republicii Moldova în Bulgaria Ștefan Gorda, alături de ambasadorul Rusiei, Anatolii Makarov, al Ucrainei, Mikola Baltaji, și Belarus, Vladimir Voronkovici.

15380628_216690072108941_5573241934305800340_n

Ceremonia oficială a fost complementată de un serviciu divin oficiat de Mitropolitul de Pleven Ignatii și un sobor de preoți. Apoi a urmat o ceremonie militară de depunere a coroanelor de flori din partea ambasadelor prezente și a oficialităților bulgare. Ambasadorul moldovean, de asemenea a depus o coroană de flori la monumentul comun și a elogiat eroii voluntari din Bulgaria și Moldova la Stela comemorativă instalată în Osuarul Memorialului de la Plevna.

În luptele pentru eliberarea Bulgariein, cot la cot cu bulgarii, au participat activ și moldovenii, atât în componența armatei imperiale ruse, care a pierdut în bătălii peste 31 mii de oameni, cât și în cadrul tinerei armate române, care a adus pe altarul victoriei viețile a peste 7 mii 500 oameni. Moldovenii au luptat și ca voluntari pentru libertatea fraților bulgari.

La 10 decembrie 1877 comandantul trupelor otomane s-a predat la Plevna generalilor ruși și români, ceea ce a deschis calea spre eliberarea întregii Bulgarii la 3 martie 1878, iar sacrificiul de sânge a înaintașilor noștri este și în prezent înalt apreciată de poporul bulgar.

Vector European