Să trăim ca-n Europa!

Maia Sandu: „UE este un model de unitate prin diversitate, iar pentru mulți dintre conaționalii noștri a devenit a doua casă” (VIDEO)

Maia Sandu: „UE este un model de unitate prin diversitate, iar pentru mulți dintre conaționalii noștri a devenit a doua casă” (VIDEO)

09/05/2020
|
0 Comments
|

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a venit, de Ziua Europei, cu un mesaj de mulțumire față de Uniunea Europeană pentru ajutorul acordat de-a lungul anilor Republicii Moldova.

„Un prieten bun este acela care te apreciază atunci când faci lucrurile bine. Un prieten bun este acela care te critică atunci când greșești și te încurajează să perseverezi. Un prieten bun este acela care vine în ajutor atunci când ai nevoie”, susține Sandu într-un filmuleț video.
„De trei decenii, Uniunea Europeană este alături de Republica Moldova și la bine și la greu. Peste două miliarde de euro alocate pentru proiecte de apă și canalizare, pentru proiecte de eficiență energetică, pentru reparația drumurilor, pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, pentru sprijinirea implementării reformelor. Uniunea Europeană este mai mult decât o uniune economică și politică. Uniunea Europeană a pus capăt războaielor de pe continentul european și a devenit un model de colaborare între popoare. UE este un model de unitate prin diversitate, iar pentru mulți dintre conaționalii noștri a devenit a doua casă”, a declarat Maia Sandu.

Fosta șefă a Guvernului a amintit și de ajutorul acordat de Uniunea Europeană Republicii Moldova în lupta cu pandemia COVID-19.

„EU este alături de noi prin donație de echipamente și asistență socială. Putem să trecem prin această provocare prin solidaritate, generozitate și având alături prieteni adevărați. Să-i ținem aproape și să le mulțumim de câte ori avem ocazia”, a conchis Maia Sandu.

Sursa:cotidianul.md