Să trăim ca-n Europa!

MAEIE califică drept sfidătoare aplicaţiile militare din regiunea transnistreană

MAEIE califică drept sfidătoare aplicaţiile militare din regiunea transnistreană

06/08/2016
|
0 Comments
|

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene consideră că aplicaţiile militare în care sunt implicate forţe străine aflate ilegal pe teritoriul Republicii Moldova şi subdiviziuni militare şi paramilitare ale unei entităţi pseudo-statale nerecunoscute de nimeni, ca fiind sfidătoare şi inadmisibile. Reacţia ministerului vine după ce presa transnistreană mediatizează pe larg aplicaţiile militare desfăşurate de către Grupul Operativ de Trupe Ruse în comun cu structurile de forţă ale autoproclamatei republici transnistrene, având drept obiectiv „contracararea unor ameninţări teroriste”, transmite IPN.

„Judecând după declaraţiile făcute de către unii oficiali în cadrul acestor exerciţii militare, dar mai ales după modul în care acestea s-au desfăşurat, inclusiv forţarea râului Nistru cu utilizarea tehnicii blindate, se poate conchide fără echivocuri că scopul real al acestora este altul decât cel declarat”, se menţionează în comunicatul de presă remis de MAEIE.

MAEIE subliniază că aplicaţiile militare în cauză au fost organizate fără o informare şi coordonare cuvenită şi nu poate fi perceput decât ca o demonstraţie de forţă şi o sfidare la adresa mecanismelor de negociere şi pacificare. „Astfel de acţiuni subminează în mod flagrant suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, principii în favoarea respectării cărora conducerea Federaţiei Ruse s-a pronunţat deschis şi univoc în repetate rânduri”, scrie în comunicat.

În acest context, Ministerul subliniază necesitatea imperativă a relansării dialogului, inclusiv în formatul 5+2, cu privire la reluarea retragerii forţelor militare ruse şi a muniţiilor de pe teritoriul Republicii Moldova şi transformării actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă multinaţională cu mandat internaţional.

Sursa: MAEIE