Să trăim ca-n Europa!

Locuitorii Tiraspolului pot duce un mod de viață sănătos, datorită unui teren sportiv reconstruit cu ajutorul Uniunii Europene

Locuitorii Tiraspolului pot duce un mod de viață sănătos, datorită unui teren sportiv reconstruit cu ajutorul Uniunii Europene

29/08/2020
|
0 Comments
|

Cu sprijinul financiar al Uniunii Europene a fost reconstruit un teren de sport într-un cartier din Tiraspol. Aproape 18 000 de persoane, inclusiv 3000 de copii, vor avea acces la un teren de mini-fotbal și la echipament de fitness în aer liber.

De asemenea, pe teren ar putea fi organizate competiții între echipe locale, precum și cu participarea copiilor și adulților din alte localități, inclusiv de pe malul drept al râului Nistru.

Terenul sportiv, reconstruit în cadrul Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a fost inaugurat pe 26 august.

„Sportul este o activitate care a unit întotdeauna tinerii, familiile și comunitățile lor. El încurajează respectul reciproc și prietenia în rândurile jucătorilor, spectatorilor și voluntarilor. În această perioadă de provocare din cauza COVID-19, ne bucurăm că putem aduce copiilor din Tiraspol o oportunitate de a găsi aproape de locul în care trăiesc o zonă în care pot socializa prin sport, respectând distanța socială ”, a declarat Peter Michalko , Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, la ceremonia de deschidere.

Proiectul a fost coordonat de Anatoli Kovalski, în vârstă de 47 de ani, fost sportiv. A practicat caiacul în Ucraina de la vârsta de 13 ani. S-a întors la Tiraspol și a decis să îi inspire pe tineri, prin propriul exemplu, să ducă un mod de viață sănătos și să aleagă sportul.

„Statisticile arată că în ultimii ani, până la 35% dintre copiii care merg la școală au deja boli cronice. De aceea, este important să promovăm un stil de viață sănătos ”, spune Anatoli Terzi, managerul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Proiectul, cu un buget de peste 50 000 de euro, a fost realizat în perioada octombrie 2019 – iulie 2020 și are ca obiective îmbunătățirea condițiilor de interacțiune socială între populația din vecinătate, de a crea oportunități pentru activități fizice pentru oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului și de a asigura o atmosferă socială mai bună, pentru ca tinerii să aleagă un stil de viață sănătos, excluzând tutunul și alcoolul.

Reconstruirea terenului sportiv din Tiraspol este unul dintre cele 16 proiecte de infrastructură socială implementate începând cu anul 2019 pe ambele maluri ale Nistrului. Proiectele au fost selectate în cadrul unui apel public. Programul Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, are drept scop apropierea locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, prin implicarea lor în proiecte de dezvoltare comune.