Să trăim ca-n Europa!

Liliana Caisîn: Europa Mea

Liliana Caisîn: Europa Mea

16/05/2015
|
0 Comments
|

Studiile într-o țară europeană reprezintă pentru oricine, cred, o oportunitate, de care fiecare și-ar dori să beneficieze. Eu nu sînt o excepție și cînd am primit bursa din partea Universității Otto-Friedrich din Bamberg, Germania, nu am stat mult pe gînduri, ci am făcut valiza și am zburat spre zări necunoscute, pentru a descoperi ceva nou.

De multe ori mi-am pus întrebarea de ce am plecat, de ce am ales să petrec mai mulți ani singură, departe de familie și de prieteni, oare mi-au adus mie un plus acești ani plini de emoții pozitive și negative. Nu știu dacă am un răspuns concret la toate aceste întrebări, dar voi încerca să evaluez activitatea mea în Germania și în Franța, țările unde am studiat, și voi face bilanțul beneficiilor, pe care le-am avut eu.  200120103071 (1)

Primul beneficiu a fost cînd, plecînd spre necunoscut, Germania s-a dovedit a fi nu chiar atît de rece, cum o  caracterizează mulți. Am fost întîlnită chiar la gară de o nemțoaică, care m-a luat de mînă și m-a condus prin labirintul formalităților, care stau în calea fiecărui student, aflat în primul semestru. Ea a fost cea, care mi-a fost alături cu un sfat cînd am avut nevoie. Nici cei de la oficiul pentru relații internaționale al universității nu au fost absenți atunci cînd se ivea o problemă sau vreo întrebare, la care nu găseam răspuns.

Profitînd de aceasta și fiind recunoscătoare de suportul enorm, pe care l-am primit, am depus efortul de a primi studii de calitate și de a cunoaște o societate, complet străină mie la început. Astfel, cunoscînd o altă cultură devii mai înțelegător, mai tolerant și mai pregătit pentru situații imprevizibile. De asemenea, am cunoscut Germania prin intermediul excursiilor organizate de către oficiul pentru relații internaționale al universității. Deoarece universitatea dispune de un centru pentru limbi străine, studenții pot învăța limbi străine de la zero cu vorbitori nativi. Astfel, eu am învățat limba spaniolă. De asemenea, așa ca și alți studenți nemți, am putut absolvi stagii de practică în Germania. Am fost acceptată în două companii internaționale, unde am putut aplica în practică cunoștințele teoretice dobîndite la universitate.

IMG_4176 (1)

Nu pot să nu subliniez faptul, că universitatea din Bamberg are o rețea foarte bine dezvoltată de parteneriate cu  universități din alte țări, astfel încît posibilitățile de studiu în altă țară nu cunosc limite. Eu n-am putut să nu profit  de acest beneficiu, deoarece eu mi-am dorit dintotdeauna să studiez în Franța și atunci știam că nu am dreptul să  ratez această șansă. Astfel, Germania mi-a oferit posibilitatea de a îmbogăți experiența mea internațională printr-  un studiu în Lyon, Franța. Și această țară s-a dovedit a fi generoasă cu mine și eu am cules din toate cîte mi s-au  oferit. În primul rînd am beneficiat de o gamă variată de cursuri, pe care eram liberă să le frecventez. Astfel, am  frecventat cursurile facultății de economie, la care eram înscrisă, dar am mers și la engleză, am aflat lucruri noi  despre cultura franceză.

Un eveniment mai deosebit pentru mine a fost că, în Franța am participat la programul Jeunes-Ambassadeurs (Tineri Ambasadori) și am reprezentat Moldova în calitate de tînăr ambasador. Acest program mi-a oferit posibilitatea de a cunoaște mediul economic al regiunii Rhône-Alpes, unde este situat orașul Lyon. Am vizitat așa companii, precum Renault Trucks, Areva, am fost la Institutul Paul Bocuse, unde am aflat, ce abilități trebuie să posede un tînăr pentru a studia acolo, dar am și gustat din deliciile pregătite de către studenții de acolo. De asemenea, am vizitat regiunea vinicolă Beaujolais, opera din Lyon, iar la sfîrșit am fost decernată cu o diplomă de laureat. 200120103071 (1)

Pe lîngă toate, aș vrea să menționez că, am reușit și să călătoresc un pic prin Europa, să cunosc alte orașe, țări, culturi. O călătorie cu trenul nu costă atît de scump, iar uneori poți lua un bilet pentru grup, ceea ce este foarte convenabil pentru un student, care numără fiecare cent.

Dar, pe lîngă faptul că am beneficiat de studii de calitate, cred că această experiență în Europa mi-a influențat în mod pozitiv personalitatea. M-am învățat să fiu independentă, să gîndesc liber și să cred că nu există nimic imposibil. Am văzut acolo lucruri bune, care la noi nu-s, dar care sper că în curînd vor apărea, deoarece există tot mai mulți oameni, care cred în schimbare și își doresc la ei acasă o țară ca afară.

IMGP4113 (1)

Dacă nu acumulam această experiență prețioasă pentru mine, poate nu aveam motivația de a face parte din      programul MentorMe, care are scopul de a transmite și altor tineri experiența celor, care au studiat în străinătate.  Transmițînd cunoștințele altor persoane interesate de studii în afara hotarelor țării, se face conexiunea dintre  generații și nu se pierde legătura dintre cei aflați departe și cei de acasă.