Să trăim ca-n Europa!

Lansarea președinției Consiliului UE în presa internațională. Financial Times: ”Liderii europeni şi cei români s-au atacat la lansarea preşedinţiei Uniunii”

Lansarea președinției Consiliului UE în presa internațională. Financial Times: ”Liderii europeni şi cei români s-au atacat la lansarea preşedinţiei Uniunii”

11/01/2019
|
0 Comments
|

Ceremonia de lansare a președinției României la Consiliul Uniunii Europene a fost reflectată într-o formă și un fond rezervate în relatările presei internaționale. Discursurile liderilor instituțiilor europene, îndeosebi cel al lui Donald Tusk rostit în limba română, au fost apreciate mai mult decât cele ale oficialilor români, iar presa internațională a continuat să sublinieze îngrijorările UE cu privire la România.

Potrivit Digi24, Washington Post, care a preluat un articol Associated Press, a titrat: ”Drama din spatele scenei acompaniază debutul României la preşedinţia UE”.

Jurnaliştii americani s-au referit la faptul că debutul internaţional al ţării noastre într-o funcţie de conducere, este pus în umbră de temerile oficialilor europeni că Bucureştiul nu este pregătit pentru un asemenea rol.
Prestigioasa publicaţie Financial Times a pus în oglindă, într-un articol intitulat ”Liderii europeni şi cei români s-au atacat la lansarea preşedinţiei Uniunii”, discursul lui Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, care i-a îndemnat pe români să apere cu toată forţa valorile europene, şi pe cel al lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, care cerea oficialilor europeni să renunţe la anumite preconcepţii despre instituţiile publice din România.

Jurnaliştii germani de la Deutsche Welle văd preşedinţia Consiliului Uniunii Europene ca fiind eclipsată de cazurile de corupţie şi vorbesc despre faptul că ţara noastră preia frâiele UE în contextul în care Liviu Dragnea, despre care spun că este cel mai influent politician român, a dat în judecată Comisia Europeană pentru că ar încerca să obțină anularea raportului OLAF, organismul antifraudă al Comisiei Europene, ce a constatat fraude cu fonduri europene în cazul Tel Drum.

România a preluat marți, 1 ianuarie 2019, la aniversarea a 12 ani de aderare la Uniunea Europeană, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Este pentru prima dată când țara noastră asigură, timp de șase luni, responsabilitatea de a prezida peste cele 28 de state membre ale UE și reprezintă centrul procesului decizional european într-o perioadă concomitentă cu definirea viitorului Europei Unite.

România a marcat joi și vineri, la București, preluarea oficială a președinției Consiliului Uniunii Europene, într-o serie de evenimente care a debutat joi seara cu un concert la Ateneul Român la care participă liderii instituțiilor UE – Jean-Claude Juncker, Donald Tusk și Antonio Tajani – și a continuat vineri cu întrevederi la nivel înalt ale Colegiului Comisiei Europene cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Viorica Dăncilă.

Vizita Colegiului Comisiei Europene la București, un moment ritualic săvârșit la începutul fiecărei președinții a Consiliului UE, este o premieră ce decurge din acest statut, iar ea vine în contextul în care președinția română și-a început activitatea oficial, gestionând prima reuniune a Consiliului Afaceri Generale în care teme delicate precum avansarea negocierilor privind viitorul Cadru Financiar Multianual și combaterea dezinformării în Uniunea Europeană au strălucit pe agenda primului CAG prezidat de România prin ministrul delegat pentru Afaceri Europene, George Ciamba.

SURSA: caleaeuropeana.ro