Să trăim ca-n Europa!

Klaus Iohannis, întâlnire cu ministrul de externe al R. Moldova: Chișinăul se angajează să creeze condițiile pentru creșterea investițiilor românești

Klaus Iohannis, întâlnire cu ministrul de externe al R. Moldova: Chișinăul se angajează să creeze condițiile pentru creșterea investițiilor românești

07/09/2021
|
0 Comments
|

Preşedintele Klaus Iohannis l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu.

“Preşedintele Klaus Iohannis a salutat vizita la Bucureşti a reprezentantului Guvernului Republicii Moldova, vizită care reprezintă o reconfirmare a relaţiei speciale dintre România şi Republica Moldova şi care oferă ocazia pentru consolidarea suplimentară a dialogului bilateral, în vederea unei cooperări aprofundate pe toate palierele pentru luarea deciziilor necesare avansării proiectelor comune de interes strategic”, informează Administraţia Prezidenţială într-un comunicat remis CaleaEuropeană.ro.

Ministrul afacerilor externe și integrării europene al Republicii Moldova efectuează prima sa vizită externă de la preluarea titulaturii de șef al diplomației de peste Prut, pe care a mai deținut-o și în 2019, participând la București la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.

Şeful statului a evocat discuţiile recente avute cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, din 27 august, la Chişinău, şi cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, din 1 septembrie, la Bucureşti, şi a reconfirmat angajamentul României de a acorda întreaga susţinere în procesele de transformare, modernizare şi de implementare a reformelor, în spiritul Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană dintre cele două state.

“Preşedintele României a remarcat primele decizii luate de noul Guvern de la Chişinău, care transmit semnale încurajatoare şi care indică voinţa avansării unor reforme menite să aducă beneficii reale la nivelul întregii societăţi. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, printre altele, necesitatea creării condiţiilor necesare pentru atragerea investiţiilor, inclusiv româneşti, şi ameliorarea mediului de afaceri”, mai arată Administraţia Prezidenţială.

Potrivit sursei citate, în cadrul discuţiilor a fost evocată şi viitoarea şedinţă comună de Guvern, care va avea loc la Chişinău şi care va trebui să se concentreze, cu decizii şi soluţii concrete de cooperare, asupra domeniilor şi proiectelor comune prioritare.

“Am convenit să acționăm hotărât în spiritul Parteneriatului nostru Strategic, să accelerăm proiectele bilaterale menite să conecteze Republica Moldova cu spațiul Uniunii Europene și să aducă beneficii concrete la nivelul întregii societăți. În aceeași ordine de idei, am menționat că ne dorim o consolidare a investițiilor românești. Ne-am angajat în acest sens să creăm condițiile necesare pentru atragerea investițiilor străine și ameliorarea mediului de afaceri”, a scris Nicu Popescu, pe Facebook, după întâlnire.

 

SURSA: caleaeuropeana.ro