Să trăim ca-n Europa!

Johnson: Marea Britanie dorește ca UE să lase ușile deschise cooperării în domeniul apărării

Johnson: Marea Britanie dorește ca UE să lase ușile deschise cooperării în domeniul apărării

18/07/2016
|
0 Comments
|

Miniştrii de Externe din UE se întâlnesc, luni, la Bruxelles. La întrunire va participa şi John Kerry. Noul şef al diplomaţiei britanice, Boris Johnson, a susţinut că Marea Britanie va continua să joace un rol de lider în Europa.

În marja CAE a avut loc o întâlnire a miniștrilor europeni de externe cu secretarul de stat al SUA, John Kerry.

”Discuțiile s-au concentrat asupra situației din Turcia, crizei siriene, situației din estul Ucrainei. Au fost reconfirmate importanţa deosebită a relației transatlantice şi nevoia continuării consolidării UE-NATO, în spiritul Declarației comune adoptate în marja recentului Summit NATO”, potrivit unui comunicat MAE.

+++

După reuniune, ministrul britanic de Externe, Boris Johnson, a declarat că Marea Britanie dorește ca UE să lase ușile deschise cooperării în domeniul apărării.

”Suntem foarte interesați să vedem Uniunea Europeană dezvoltându-se și avansând. Noi susținem că trebuie menținute ușile deschise pentru mai multă participare a Regatului Unit” la apărarea europeană, a spus Johnson.
+++

Pe agenda de discuții a Reuniunii Consiliului Afacerilor Externe (CAE) se află subiecte precum strategia globală a UE, cu accent pe implementarea acesteia în perioada următoare, evoluțiile din America Latină, relația UE-China, în contextul elaborării unei strategii a UE în relația cu acest stat și al desfășurării summit-ului UE-China (12-13 iulie 2016), aspectele externe ale migrației.

De asemenea, pe agendă vor fi incluse și atacul terorist de la Nisa şi tentativa de lovitură de stat din Turcia, iar în ceea ce priveşte situaţia din Turcia, miniştrii de externe vor reafirma sprijinul pentru instituţiile democratice şi revenirea la ordinea constituţională.

În marja CAE va avea loc și o întâlnire informală a miniștrilor europeni de Externe cu secretarul de stat al SUA, John Kerry. Acesta se va întâlni și cu șefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini.

România este reprezentată la Bruxelles de ministrul de externe, Lazăr Comănescu.

Boris Johnson se întâlnește pentru prima dată cu noii colegi

Într-o atmosferă de criză, miniştrii europeni de externe îl vor întâlni, luni, pentru prima dată, pe noul lor coleg britanic, Boris Johnson.

“Sunt nerădător să îmi cunosc colegii”, a declarat diplomatul britanic.

Boris Johnson, noul ministru de externe al Marii Britanii, cunoaşte bine Bruxelles-ul, după ce, la începutul anilor ’90, a fost prezent în capitala UE ca jurnalist.

La sosirea la Bruxelles, Boris Johnson, lider al campaniei pro-Brexit, a asigurat că Marea Britanie va continua să joace un rol de lider în Europa.

“Trebuie să respectăm voinţa poporului şi să ieşim din Uniunea Europeană, dar nu vom abandona, în nici un caz, rolul nostru de lider în participarea europeană”, a spus Johnson.

Totodată, șefa diplomaţiei europene, Federica Morgherini, s-a declarat “dispusă să coopereze cu el la fel ca și cu orice alt ministru de externe”, conform unor surse apropiate ei.

De altfel, cei doi s-au întâlnit deja, iar ministrul britanic de externe a confirmat că a avut o discuţie foarte bună privind afacerile europene cu şefa diplomaţiei UE.

Federica Mogherini, a adăugat, și ea, că a avut o discuţie bună cu Boris Johnson privind chestiunile principale aflate pe agenda reuniunii de luni a miniștrilor.

Sursa: euroactiv.ro