Să trăim ca-n Europa!

Imediat după învestire, Maia Sandu va aproba o nouă componență a CSS

Imediat după învestire, Maia Sandu va aproba o nouă componență a CSS

25/11/2020
|
0 Comments
|

Președintele ales, Maia Sandu, spune că, imediat după învestire, va aproba o nouă componență a Consiliului Suprem de Securitate (CSS) și va reseta modul de organizare a instituției. Cele mai răsunătoare dosare vor fi primele subiecte puse în discuție în cadrul CSS. Este vorba despre: furtul miliardului, „laundromatul”, concesionarea aeroportului sau finanțarea ilegală a partidelor politice în campaniile electorale, transmite IPN.

Potrivit Maiei Sandu, corupția este un pericol pentru securitatea națională, iar lupta împotriva corupției și reforma justiției este cel mai important lucru în planul său imediat.

Pe lângă o nouă componență a CSS, Maia Sandu își propune să creeze la nivelul instituției prezidențiale un mecanism de verificare a propunerilor venite din partea Consiliului Superior al Magistraturii privind promovarea în funcție a judecătorilor, „astfel încât nicio persoană care a emis decizii dubioase, ilegale, să nu poată fi numită sau promovată în funcție”. Același mecanism va fi valabil pentru alte numiri în funcție de care se face responsabil președintele, a spus Maia Sandu. Totodată, spune că va insista pe evaluarea externă a procurorilor și judecătorilor și în acest sens va veni cu un proiect de lege în Parlament.

Președintele ales a mai spus că cei care se fac vinovați de finanțarea partidelor și campaniilor electorale trebuie sancționați și va veni cu propuneri legislative de modificare a cadrului normativ pentru înăsprirea pedepselor pentru aceste încălcări. „Finanțarea campaniilor din pungi cu bani, fie din interiorul țării sau exteriorul țării, trebuie sancționată foarte dur”, a adăugat Maia Sandu.

Sursa: ipn.md