Să trăim ca-n Europa!

Igor Dodon: Consider că trebuie să depreciem un pic moneda națională

Igor Dodon: Consider că trebuie să depreciem un pic moneda națională

19/09/2020
|
0 Comments
|

Președintele Igor Dodon este de părere că moneda națională trebuie să fie depreciată pentru a favoriza exporturile și a da un impuls economiei. În opinia sa, astăzi „Banca Națională nu procedează corect, pentru că nu sunt motive să crească prețurile, tarifele la energia electrică, termică, pentru că ele scad”, transmite IPN.

„În Federația Rusă, după ce s-a început criza, în legătură cu toate problemele economice, rubla rusească s-a depreciat. În Moldova. cu regret, cursul a scăzut. Adică leul s-a întărit. S-a apreciat moneda națională. De ce spun cu regret? Pentru că aceasta defavorizează exporturile”, a declarat Igor Dodon în cadrul emisiunii „Președintele Răspunde”, fiind întrebat despre devalorizarea rublei rusești.

În urma acestor declarații, cu o reacție a venit expertul economic Adrian Lupușor, care menționează că „în condiții de recesiune, mediul inflaționist stabil și un nivel confortabil al rezervelor valutare, aceasta idee pare rezonabilă. „Însă, ce trebuie să ne îngrijoreze? Unu – tonalitatea sună a indicație din partea unui politician aflat în fotoliu de președinte în ajun de alegeri pentru autoritatea monetară, care trebuie să fie independentă de orice imixtiuni politice, mai ales în context electoral”, menționează expertul într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui Adrian Lupușor, Igor Dodon se referă doar la exportatori care apelează la materia primă locală, care sunt, evident, beneficiarii neți ai deprecierii. Expertul se întreabă cum rămâne cu exportatorii care lucrează cu materie primă de import sau cu importatorii de produse care nu pot fi substituite de producătorii autohtoni? Cum rămâne și cu cei care au venituri  în lei, dar obligații de plată în valută (ex: chiriași sau care au contractat credite în valută străină)? Bunăstarea populației/consumatorilor nu contează? Contează doar exportatorii de mere în Rusia?

„Să nu uităm că funcția principală a BNM este de a menține stabilitatea prețurilor și nicidecum să manipuleze cursul valutar. Avem un regim flotant al cursului de schimb, ceea ce însemnă că leul fluctuează în funcție de cerere și ofertă, iar BNM intervine doar pentru a evita fluctuații exagerate. Și este unul din cele mai bune mecanisme macroeconomice care funcționează destul de bine în Moldova. Orice tentativă de imixtiune politică în acest regim se poate solda cu dezastru macroeconomic. Piața este un regulator mult mai bun, față de orice politician”, a mai punctat Adrian Lupușor.

Sursa:ipn.md