Să trăim ca-n Europa!

Guvernul Gaburici a căzut. Natalia Gherman prim-ministru interimar?

Guvernul Gaburici a căzut. Natalia Gherman prim-ministru interimar?

12/06/2015
|
0 Comments
|

Premierul Chiril Gaburici, suspectat de falsificarea actelor sale de studii, și-a anunțat vineri demisia, cu numai două zile înaintea alegerilor locale generale din Republica Moldova.
Potrivit unor surse parlamentare de la Chișinău, în scurt timp, șeful statului va desemna un premier interimar, iar acesta ar putea deveni ministrul de Externe, Natalia Gherman. Legislativul are la dispoziție 45 de zile pentru a învesti un nou guvern.
Demisia survine pe fundalul scandalului privind falsificarea diplomei de studii a premierului. El a menționat că „toți cetățenii sunt egali în fața legii, iar justiția este una pentru toți – un prim-ministru, ca și oricare cetățean, trebuie să sprijine o anchetă obiectivă și transparentă”. Gaburici a menționat că regretă că a lăsat subiectul legat de diploma sa de studii să capete „conotații diferite” și să fie folosit ca „instrument în jocurile politice”.
Răpus de sistem
Pe de altă parte, el a spus că în sistemul creat acum în Moldova, „un manager nu are putere și mână liberă în funcția de prim-ministru”. (…) „Nu cred că putem mima reformele! Sunt necesare acțiuni urgente, concrete, pentru a redresa lucrurile, în caz contrar devenim complici și prizonieri ai situațiilor actuale”, a spus Gaburici în discursul de adio.
El a făcut un apel și către liderii coaliției minoritare (PLDM-PDM): „Vreau să vedeți în demisia mea un pas înainte, un start imediat al formării unei noi majorități parlamentare și a unui nou guvern. Îmi doresc să se pună la baza noului program de guvernare: lupta cu corupția, depolitizarea tuturor instituțiilor, precum și securizarea sistemului financiar-bancar”.
„Realizez că au fost jocuri politice și înțeleg care a fost imaginea mea, care s-a lăsat creată în jurul acestor discuții. Nu mi-am dorit să alimentez jocurile stârnite. Totul este foarte simplu. Valoarea obiectivă a fiecărui om nu crește odată cu laudele meritate sau goale aduse lui și nu scade odată cu mizeria turnată pe nedrept pe el. Valoarea obiectivă a fiecăruia dintre noi este direct proporțională cu omenia și cu urmele frumoase lăsate, iar urme eu am lăsat destule”, a spus Chiril Gaburici.
taranu micPotrivit analistului politic, Anatol Țăranu, căderea guvernului Gaburici va urgenta crearea unei majorități parlamentare și învestirea unui guvern mai stabil. „Dacă și-a anunțat demisia în urma scandalului diplomei, este evident că aceasta este falsă”, a menționat analistul.
Cum va arăta viitoarea guvernare?
Deocamdată nu este clar ce culoare politică va avea viitorul guvern. La Chișinău se discută intens în ultima vreme despre reformatarea coaliției de guvernare după alegerile locale de duminică. Liberalii pro-europeni, care acum se află în opoziție față de coaliția minoritară PLDM-PDM (sprijinită tacit de comuniști) au anunțat că PL nu este interesat de formarea unei coaliții majoritare după alegerile locale: „Pentru PL nu este atractivă ideea formării unei coaliţii parlamentare cu PDM şi PLDM pe motiv că aceştia s-au compromis. Partidul Liberal nu va forma coaliţie cu nişte partide care s-au compromis atât de mult în faţa poporului prin acţiuni de corupţie şi furturi de proporţii. Este exclus! Noi nu vom putea conlucra cu ei”, a menționat Chirtoacă. Totuşi, el a lăsat loc de discuții: „Principalul nostru obiectiv este integrarea europeană. Dacă partenerii noştri europeni vor insista şi ne vor oferi susţinere în această coaliţie, am putea să o acceptăm. Noi nu suntem pentru alegeri parlamentare anticipate. Ar fi dezastruoase! Trebuie să se găsească forţe ca mandatul actualei puteri să fie dus până la capăt”, a spus Dorin Chirtoacă.
Liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că demisia lui Chiril Gaburici este „regretabilă, dar firească în contextul suspiciunilor legate de diploma sa”. Totodată, Filat a anunțat reluarea negocierilor pentru crearea unei majorități parlamentare stabile: „Urmează să-l contactez și pe domnul Ghimpu (liderul PL), dar și pe toți cei care își doresc continuarea cursului european al Republicii Moldova. Ne dorim o majoritate clară, stabilă, care să asigure stabilitate viitorului guvern și țării”, a spus Vlad Filat.
La rândul său, Partidul Democrat a difuzat o declarație în care menționează că demisia lui Chiril Gaburici „nu va genera instabilitate politică” și că „noua situație va trebui să grăbească resetarea coaliției și formarea unei majorități pentru susținerea guvernului – o majoritate mai puternică și mai eficientă, în beneficiul cetățenilor”.
Pro-europeni de fațadă
Liderul PL, Mihai Ghimpu, crede, însă, că declarațiile PLDM și PDM privind dorința de a crea o alianță pro-europeană au substrat electoral: „Nu sunt decât speculații în ajunul alegerilor! Dacă vor forma o coaliție – aceasta va include, cel mai probabil, Partidul Comuniștilor”, a spus Ghimpu.
Vlad Țurcanu, purtător de cuvânt al șefului statului, a comunicat că șeful statului va demara consultările cu partidele parlamentare, pentru desemnarea unui nou premier, imediat după ce va primi oficial scrisoarea de demisie a guvernului Gaburici.
Guvernul Gaburici a fost învestit pe 18 februarie 2015 cu votul deputaților PLDM, PD și PCRM.

Sursa:http://www.dw.de/guvernul-gaburici-a-c%C4%83zut-natalia-gherman-prim-ministru-interimar/a-18513667