Să trăim ca-n Europa!

Germania ar dori ca 10% din bugetul UE să fie alocat pentru criza refugiaţilor

Germania ar dori ca 10% din bugetul UE să fie alocat pentru criza refugiaţilor

24/05/2016
|
0 Comments
|

Ministrul german al Dezvoltării, Gerd Müller, spune, totodată, că mecanismele UE vizând criza refugiaților nu sunt potrivite. Oficialul german a propus numirea unui comisar special care să se ocupe de o strategie europeană a refugiaţilor.

“Trebuie să venim cu noi instrumente și propunerea mea în ceea ce privește criza refugiaților este ca 10% din bugetul UE să fie alocat pentru a răspunde la această criză”, a afirmat, la Summit-ul umanitar mondial de la Istanbul, ministrul Gerd Müller. Propunerile lui Müller vin după un an în care liderii UE au răspuns la valul de refugiaţi cu o serie de strategii fragmentate şi cu promisiuni, pe care fie nu le-au îndeplinit, fie sunt puse lent în aplicare, scrie The Guardian. Astfel, în aprilie anul trecut, liderii europeni au promis combaterea traficanţilor libieni care aduc refugiaţi în Europa, prin Marea Mediterană, dar misiunea a început abia în septembrie şi a fost, în mare măsură, un eşec.

În septembrie, statele UE s-au angajat să redistribuie 120.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia, dar până acum mai puţin de 1% au fost redistribuiţi. Nici în ceea ce priveşte preluarea de refugiaţi direct din Orientul Mijlociu situaţia nu este mai bună. În ianuarie, liderii europeni şi occidentali au promis că vor trimite miliarde de euro în ţările din Orientul Mijlociu de unde provin cei mai mulţi refugiaţi, însă până acum doar o şesime din suma promisă a fost plătită. În general, ţările Uniunii au fost divizate în criza refugiaţilor. În timp ce Germania şi Olanda au pledat pentru preluarea de refugiaţi, unele state, precum Ungaria, au ridicat garduri la frontierele lor şi şi-au înăsprit legile referitoare la azil.

Făcând aluzie la unele probleme, Müller a precizat: “Nu putem merge din summit în summit, făcând promisiuni pe care nu le îndeplinim”. Pentru o eficientizare a acţiunilor UE, Gerd Müller a propus numirea unei singure persoane responsabile pentru gestionarea chestiunii refugiaţilor şi a altor provocări globale. Acest oficial ar trebui să aibă la dispoziţie 10% din bugetul UE sau aproximativ 10 miliarde de euro.

Sursa: euroactiv.ro