Franţa şi Germania au solicitat Comisiei Europene (CE), într-o scrisoare comună, să revizuiască Codul Frontierelor Schengen astfel încât să ţină cont mai bine de ameninţarea teroristă, relatează site-ul cotidianului Le Figaro, citat de Mediafax.
„Persistenţa ameninţării teroriste şi eficacitatea controalelor actuale la frontierele interne demonstrează necesitatea revizuirii Codului Frontierelor Schengen în caz de ameninţare gravă la adresa ordinii publice sau la adresa securităţii interne”, au scris ministrul german de Interne, Thomas de Maizière, şi omologul său francez, Bruno Le Roux.
Franţa a primit permisiunea de a restabili controalele la frontierele sale până la jumătatea lunii iulie pe fondul ameninţării teroriste persistente. La rândul lor, autorităţile de la Berlin şi-au anunţat intenţia de a justifica în viitor controalele la frontiere, restabilite temporar în urma crizei migraţiei, prin ameninţarea teroristă.
Potrivit reglementărilor actuale, durata maximă pentru aplicarea controalelor pe fondul ameninţării teroriste este de doi ani.
Potrivit aceleiași surse, recent, Guvernul german a elaborat un proiect de lege care urmăreşte să permită autorităţilor să asculte telefoanele şi să verifice informaţiile de pe computerele solicitanţilor de azil în cazul în care există dubii în privinţa identităţii lor.
Sursa> trm.md