Să trăim ca-n Europa!

Franța este dispusă să-și intensifice cooperarea economică cu Republica Moldova, dar condiționat

29/03/2016
|
0 Comments
|

Franța este dispusă să-și intensifice cooperarea economică cu Republica Moldova, dar pentru aceasta este nevoie de stabilitate politică și de reforme în domeniul justiției și al climatului de afaceri.

O declarație în acest sens a făcut președintele Grupului de prietenie Franța-Moldova, Frederic Reiss, la întîlnirea de la Paris a viceprim-ministrului, ministrului Economiei Republicii Moldova, Octavian Calmîc, cu membrii acestei organizații, relatează NOI.md.

În cadrul discuției, oficialii au făcut un schimb de opinii referitoare la situația politică și economică din Republica Moldova, la acțiunile guvernului moldovean privind dezvoltarea mediului de afaceri și ameliorarea climatului investițional, la modul în care pot fi valorificate oportunitățile de cooperare cu asociațiile de business franceze la nivel sectorial pentru inițierea proiectelor investiționale comune.

În acest context, viceprim-ministrul a spus că obiectivul principal al Guvernului pentru 2016 este asigurarea stabilității politice, economice și sociale.

„Sîntem în proces de recuperare a încrederii pe plan intern, dar și extern. În viziunea noastră, implementarea Acordului de asociere cu UE este cel mai bun instrument în acest scop. De aceea, sîntem determinați să realizăm toate angajamentele față de partenerii noștri externi și să implementăm cu consecvență toate reformele asumate. Pentru țara noastră procesul de integrare europeană înseamnă, în primul rînd, un proces de reformă internă profundă”, a afirmat Octavian Calmîc.

La rîndul său, Frederic Reiss a menționat că autoritățile franceze, la fel ca și cele de la Bruxelles, urmăresc cu multă atenție evoluția situației din Republica Moldova, accentuînd că stabilitatea politică și implementarea reformelor în domeniul justiției, climatului de afaceri sînt importante pentru accelerarea cooperării cu țara noastră.

De asemenea, vicepreședintele Comisiei pentru afaceri europene din Adunarea Naţională franceză, Gerome Lambert, s-a interesat despre procesul de implementare a DCFTA, inclusiv pe teritoriul transnistrean.

„Autoritățile noastre acordă atenție sporită la tot ce se întîmplă în proximitatea UE, deoarece Republica Moldova este o țară-cheie pentru dezvoltarea parteneriatului estic”, a accentuat Gerome Lambert.

În acest sens, Octavian Calmîc a declarat că, de la 1 ianuarie 2016, DCFTA se aplică pe tot teritoriul Republicii Moldova și aceasta este cea mai eficientă platformă de restabilire și aprofundare a relațiilor cu această regiune.

„Din volumul total de exporturi ale regiunii transnistrene, peste 70% sînt pe piața RM și cea europeană. De aceea, cooperarea dintre noi este inevitabilă. La ultima reuniune în format UE, RM și regiunea transnistreană, s-a convenit ca autoritățile transnistrene să implementeze un șir de reforme în următorii trei ani pentru eliminarea barierelor în calea comerțului. Acestea vizează anularea taxelor vamale la import, introducerea graduala a sistemului de TVA și modernizarea sistemului de infrastructura a calității, precum și intensificarea cooperării la nivel de experți dintre Chișinău și Tiraspol”, a spus viceprim-ministrul.

În ceea ce privește rolul țării noastre în cadrul Parteneriatului Estic, Octavian Calmîc a susținut că vede Moldova ca un pod de conexiune dintre Vest și Est, între cele doua uniuni vamale, concept prezentat în cadrul recentului Forum economic de la Moscova.
Calmîc a discutat la Paris despre perspectivele cooperării cu Franța

Sursa: mbc.md