Să trăim ca-n Europa!

Foaia de parcurs privind acţiunile prioritare va fi discutată la Consiliul de Asociere

Foaia de parcurs privind acţiunile prioritare va fi discutată la Consiliul de Asociere

11/03/2016
|
0 Comments
|

Guvernul, în comun cu Parlamentul, a elaborat şi aprobat Foaia de parcurs privind acţiunile prioritare ce necesită a fi întreprinse pentru avansarea reformelor, asigurând o stabilitate în ţară şi accelerând procesul de implementare a Acordului de Asociere Republica Moldova – UE. Foia de parcurs va fi discutată la consiliul de Asociere care va avea loc luni, 14 martie, la Bruxelles, transmite IPN.

Potrivit executivului, documentul reprezintă o listă consolidată de măsuri, angajamente şi termene de implementare a acţiunilor în vederea depăşirii provocărilor constatate în Concluziile Consiliului Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi a celor semnalate de alţi parteneri de dezvoltare.

Scopul acestei Foi îl constituie stabilirea unui fundament instituţional şi legislativ solid, precum şi mobilizarea voinţei politice necesare şi a susţinerii externe pentru reformele critice care trebuie întreprinse. Din aceste considerente acţiunile incluse vizează un orizont temporar îngust, de maximum 6 luni (până pe 31 iulie 2016).

Printre priorităţi figurează măsuri de combatere a corupţiei, reformare a justiţiei şi procuraturii, libertatea mass-media, reforma administraţiei publice şi reluarea cooperării cu FMI – consolidarea independenţei regulatorilor de pe piaţa financiar-bancară, investigarea fraudei bancare şi sporirea transparenţei şi condiţiilor investiţionale.

Un subiect aparte este şi cooperarea cu societatea civilă prin asumarea de către Parlament şi Guvern a angajamentelor de revizuire şi setare a unor platforme de dialog.

Sursa: ipn.md