Să trăim ca-n Europa!

Fiecare a doua grădiniţă din R. Moldova a fost renovată din grantul de 20 milioane de euro oferit de Guvernul României

Fiecare a doua grădiniţă din R. Moldova a fost renovată din grantul de 20 milioane de euro oferit de Guvernul României

20/11/2015
|
0 Comments
|

Un număr de 774 de grădiniţe au fost renovate din grantul de 20 de milioane de euro oferit de Guvernul României, prin intermediul Fondului de Investiţii Sociale din Moldova (FISM), adică fiecare a doua grădiniţă din ţara noastră, informează MOLDPRES.

Raportul privind valorificarea grantului de 20 milioane de euro, oferit de Guvernul României pentru reconstrucţia şi renovarea instituţiilor preşcolare din ţară, a fost făcut public astăzi în cadrul unei conferinţe organizate de Fondul de Investiţii Sociale din Moldova. La eveniment au participat Ambasadorul României în R. Moldova, Marius Lazurca, directorul executiv al FISM, Mircea Eşanu, directorul adjunct al Fondului, Liuba Cuzneţova, reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi directori ai grădiniţelor beneficiare.

Solicitat de MOLDPRES, directorul executiv al FISM, Mircea Eşanu, a menţionat că lucrările au fost finalizate în peste 660 de grădiniţe, ceea ce constituie 85 la sută din numărul total de instituţii preşcolare beneficiare.
Potrivit sursei citate, pînă la sfîrşitul anului curent lucrările de reconstrucţie vor fi realizate în 98 de grădiniţe şi în 48 – în 2016. În prezent, peste 72 mii de copii frecventează grădiniţele renovate. În urma reconstrucţiei acestora, numărul de locuri în instituţiile preşcolare a crescut cu 5000, iar cel al angajaţilor s-a mărit cu 600 de persoane.

Lazurca gradinite

„Lucrările finanţate din grantul oferit de Guvernul României includ reparaţia capitală a clădirilor, schimbarea acoperişului, a sistemelor de încălzire, a reţelelor electrice, amenajarea terenurilor de joacă, schimbarea ferestrelor şi uşilor, izolarea termică a pereţilor exteriori, construcţia sistemelor de canalizare, amenajarea grupurilor sanitare, dotarea cu echipament şi mobilier”, a precizat Mircea Eşanu.

Întrebat de agenţie, Ambasadorul României la Chişinău Marius Lazurca a declarat că proiectul a fost administrat destul de eficient de către Fondul de Investiţii Sociale din Moldova. „Am avut cu FISM-ul o foarte bună experienţă tehnică, profesională, cordială şi amicală. Este cea mai mare sumă pe care România a dedicat-o unui proiect, mai mult decît cel al gazoductului. Copiii sînt mai importanţi decît gazele”, a subliniat Marius Lazurca.

Potrivit diplomatului, realizarea grantului a început la 1 august 2014, iar pînă la sfîrşitul anului curent Guvernul României ar putea să suplimenteze acest grant cu încă cinci milioane de euro.

Fondul de Investiţii Sociale din Moldova este o instituţie creată cu suportul Băncii Mondiale şi al ţărilor donatoare cu scopul de a contribui la dezvoltarea Republicii Moldova prin gestionarea asistenţei externe.

Sursa: moldpres.md