Să trăim ca-n Europa!

Federica Mogherini către societatea civilă din Moldova: „Reprezentați vocea împotriva corupției”

federica_mogherini_credit_eu_commission

Federica Mogherini către societatea civilă din Moldova: „Reprezentați vocea împotriva corupției”

25/10/2017
|
0 Comments
|

Înaltul Reprezentant al UE, Federica Mogherini, a venit cu un mesaj în care le mulțumește organizațiile societății civile din Republica Moldova: Sunteți o voce împotriva corupției și pentru transparență. UE este de partea voastră. Mesajul a fost filmat în cadrul Conferinței Societății Civile a Parteneriatului Estic, în Estonia.

„Dragi prieteni, Summit-ul Parteneriatului Estic va avea loc la Brussels într-o lună. Însă summit-ul începe deja astăzi, cu întâlnirile dvs. la Tallinn. Absolut totul ce facem cu partenerii noștri din est o facem pentru oamenii din țările dvs. și ale noastre. Dvs. știți care sunt necesitățile și aspirațiile poporului dvs. mai bine ca oricine. Prin urmare, trebuie să vă faceți auziți și vă sunt foarte recunoscătoare Dvs. și Republicii Estoniei pentru că ne-ați permis să vă auzim vocea la acest Summit.

Parteneriatul estic nu ține de geopolitică sau sfere de influență. Acesta se axează pe aducerea unei schimbări pozitive în viețile cetățenilor noștri. Acesta este un parteneriat pentru și nu împotriva. Acesta este un parteneriat pentru economie și comerț, dar mai întâi de toate, se referă la democrație, drepturile omului, supremația legii și rolul societății civile. Știu că unii dintre voi activați într-un mediu dificil. Dar fiți sigur că noi, Uniunea Europeană, vă suntem la dispoziție și înțelegem importanța lucrului pe care-l faceți. Sunteți cei mai buni sponsori și monitori ai reformelor de care au nevoie țările voastre. Dvs. reprezentați vocea împotriva corupției și în susținerea transparenței. Sunteți o forță esențială în activitatea noastră zilnică aferentă problemelor curente, de la lupta împotriva violenței față de femei până la îmbunătățirea peisajului mediatic în țările Dvs.

Toate aceste probleme sunt pe agenda Summit-ului nostru de luna viitoare – cu 20 de propuneri concrete, ce trebuie realizate până-n 2020. Este un program ambițios și avem nevoie de ajutorul vostru să-l transformăm în realitate. Suntem parteneri și avem nevoie de fiecare dintre voi pentru a realiza scopurile noastre comune. Avem nevoie de dvs. pentru a ne bucura de beneficiile Parteneriatului Estic. Vă mulțumesc enorm pentru lucrul Dvs. și angajamentul dvs. Vom continua să fim partenerul puternic de care aveți nevoie. Vă mulțumesc”, spune Mogherini în mesajul său.

Sursa: tv8.md