Să trăim ca-n Europa!

Dughin, proiectul „Marii Europe de Est” și efectele propagandei ruse în România

Dughin, proiectul „Marii Europe de Est” și efectele propagandei ruse în România

06/04/2017
|
0 Comments
|

Ideologul eurasianismului, Alexander Dughin se află a doua oară în România după anexarea Crimeei și promite marea cu sarea, inclusiv pentru R. Moldova.
Controversatul politolog rus Alexandr Dugin, exponentul unei ideologii antiliberale și antioccidentale, și-a lansat o carte la București, însoțit de traducătorul cărții, Iurie Roșca.

Ideologul eurasianismului, Alexander Dughin se află a doua oară în România după anexarea Crimeei, eveniment care a dus la interdicția intrării sale, ca și ai altor reprezentați ai elitei politice și economice moscovite, în Uniunea Europeană și în Statele Unite. Nu doar că nu a fost oprit, dar și-a lansat ultima lui carte tradusă în românește, la Sala Dalles, aflată în subordinea primăriei capitalei. Circa 50 de persoane, aflate majoritatea la vârsta senectuții au participat la eveniment, plus câțiva tineri care au venit cu steagul Uniunii Europene să-și demonstreze opoziția și care n-au rămas până la capăt. În sală mirosea a igrasie și a vechi și nimic nu sugera fericirea întâlnirii fanilor cu idolul lor.

Traducerea și prezentarea a fost făcută de Iurie Roșca, venit de la Chișinău special pentru acest rol. În discursul său, Dughin a dezvoltat câteva din ideile cărții care a fost lansată, „Destin Eurasianist”, publicată în mod ironic la editura care se numește Mica Valahie, unde au mai apărut cărți scrise de apologeți ai naționalismului, cum e, de pildă, Ilie Bădescu.

Alexander Dughin și-a început demonstrația în fața unei săli pe jumătate goală, înfierând liberalismul occidental și globalismul și vorbind despre „conexiunea spirituală” dintre Rusia și România. Globalizarea înseamnă „sfârșitul statelor naționale”, susține Dughin, prin construirea unei societății fără apartenență religioase, în care căsătoriile gay sunt la ordinea zilei.

Acestea sunt principalele idei pe care se bazează propaganda Moscovei și care sunt deja folosite în România de lideri de partid, de reprezentanții Biserii Ortodoxe Române și de anumite organizații neguvernamentale, care luptă zgomotos pentru menținerea familiei tradiționale. Liviu Dragnea, președintele PSD a vorbit de mai multe ori, exact în termenii folosiți de Dughin în cartea sa, despre efectele negative ale multinaționalelor, ca exponente ale globalizării, și despre așa zisa rețea finanțată de Soros, despre care a perorat Dughin și la lansarea cărții sale.

E o coincidență ciudată că liderul principalului partid de guvernământ din România se folosește de câteva dintre temele propagandei rusești pentru a câștiga capital politic. Modificarea Constituției prin referendumul propus de Coaliția pentru familie și Biserica Ortodoxă și susținut de social-democrați ar putea fi deja o primă acțiune pe linia filosofiei pe care o descrie ideologul neoficial al Kremlinului, Alexander Dughin. Schimbarea legii fundamentale ar duce la interdicția pe termen lung a căsătoriei între persoanele de același sex.

PSD a câștigat alegerile parlamentare din decembrie anul trecut utilizând pericolul Soros, al străinilor care profită de economia autohtonă, la pachet cu promisiunile sociale. Deocamdată, propaganda social-democraților manipulează pe aceste direcții temerile românilor. Dughin, însă, merge mai departe și arată că salvarea de „oligarhia globală” și de liberalismul care „disturge” religia, tradiția și căsătoria vine doar odată cu despărțirea de NATO și de Uniunea Europeană.

În schimb, Alexader Dughin propune proiectul „Marii Europe de Est” ca parte a unei „lumi multipolare”, pornind de la faptul că, „pe parcursul întregii istorii a Occidentului, etniile ei slave și societățile ortodoxe s-au aflat la periferie” și „au fost lipsite de orice atenție și influență”.

Pentru România, ideologul eurasianismului face următoarea promisiune: odată creată Marea Europă de Est, acest proiect va elimina „în totalitate” problema R. Moldova, iar integrarea ei cu România va fi o chestiune „pur tehnică”. Singura condiție ar fi ca România să nu mai fie ancorată în NATO și Uniunea Europeană, ci să rămână pe cont propriu, fiindcă Rusia va acționa „delicat” în și nu se va mai deda la excesele din vremea Imperiului Țarist sau din perioada URSS.

În România nu sunt mulți care să ia în serios ipotezele geopolitice lansate de Dughin, dar sunt destui care aplaudă principiile anti-liberale și anti-democratice, ca parte a unei propagande care a produs deja efecte vizibile.

Sursa: europalibera.org