Să trăim ca-n Europa!

Donald Trump a promulgat noile sancțiuni economice americane împotriva Rusiei

Donald Trump a promulgat noile sancțiuni economice americane împotriva Rusiei

03/08/2017
|
0 Comments
|

Președintele american Donald Trump a promulgat miercuri noile sancțiuni economice împotriva Rusiei, care au fost adoptate de Congresul SUA pentru a pedepsi Moscova, pe care o acuză de ingerință în alegerile prezidențiale din SUA de anul trecut.

Noile sancțiuni economice au fost aprobate săptămâna trecută de cele două camere ale Congresului american.

Rusia a ripostat impunând o reducere drastică a numărului personalului, diplomatic și tehnic, al misiunilor americane de pe teritoriul său, notează Agerpres.

Uniunea Europeană, care se teme pentru aprovizionarea sa cu gaz, a criticat la rândul ei decizia SUA, denunțând o acțiune unilaterală din partea Washingtonului.

Recent, ministrul german al Economiei, Brigitte Zypries, a criticat sancțiunile americane împotriva Rusiei, susținând că sunt ilegale și a amenințat cu contramăsuri împotriva Washingtonului.

Legea promulgată miercuri de Trump impune noi sancțiuni nu doar Rusiei, ci și Iranului și Coreii de Nord.

Sursa: euroactiv.ro