Deşi aparent relaţiile economice moldo-române sunt foarte bune, nu există până în prezent niciun proiect economic de anvergură românesc în Republica Moldova, dar nici o apropiere mai strânsă a mediilor de afaceri.
Dacă privim statisticile, relaţiile economice dintre Republica Moldova şi România n-au fost niciodată mai bune decât acum. România este cel mai mare partener comercial al R. Moldova atât la exporturi cât și la importuri. În primele nouă luni ale anului curent valoarea raporturilor comerciale dintre cele două ţări cifrându-se la 751 milioane de dolari. De altfel, exporturile moldoveneşti în România în acest an sunt în creştere, graţie sporirii puterii de cumpărare a românilor, pe când importurile, din cauza sărăcirii cetăţenilor moldoveni, sunt în scădere.
Şi în ce privește numărul companiilor cu capital străin, firmele cu capital românesc în Republica Moldova sunt cele mai numeroase – circa 1600, potrivit datelor Camerei Înregistrării de Stat. Însă după volumul investiţiilor, capitalul românesc investit în R. Moldova ocupă abia poziţia a opta cu doar 497 milioane de lei moldoveneşti sau 4% din totalul investiţiilor străine. Este clar că în marea lor parte investiţiile private româneşti de această parte a Prutului sunt făcute în afaceri mici şi medii. Capitalul mare întârzie să intre pe piaţa moldovenească. Un lucru firesc dacă ţinem cont de faptul că acest capital este încă destul de tânăr în România. Abia acum câțiva ani au fost auzite primele intenţii românești de investiţii de anvergură în Republica Moldova. Însă acestea așa și au rămas doar intenţii, niciuna nematerializându-se deocamdată.
Pornind de la aceste realităţi şi date fiind toate momentele ce unesc cele două maluri ale Prutului, este firesc să ne întrebăm: de ce doar atât? Doar se poate mult mai mult în raporturile economice dintre cele două state româneşti.
Deocamdată, însă, nu se întrezăreşte în viitorul apropiat vreo schimbare radicală a situaţiei.
Când ajunge vorba la investiţii, oficialii, atât de la Bucureşti cât şi cei de la Chişinău se limitează să enumere doar proiectele investiționale la nivel de stat, în special în infrastructura energetică, spre exemplu în conducte de gaze şi reţele electrice. Drept că şi aceste investiţii rămân în marea lor parte de ani buni doar la nivel de proiecte.
Însă problema cea mare este prezența prea slabă a capitalului privat românesc în Republica Moldova. Și de ce nu există relaţii mai strânse de afaceri dintre businessul din partea dreaptă şi cea stângă a Prutului. Și asta în condițiile când economia românească este de departe cea mai puternică din regiune.
Potrivit unui studiu al agenţiei bulgare de presă SeeNews, firmele româneşti deţin 56 de locuri în top 100 cele mai mari companii din Sud-Estul Europei. Pe primul loc în acest clasament se află Automobile Dacia SA cu o cifră de afaceri de 4,29 miliarde de euro. Cinci din primele zece companii din top 100 sunt româneşti, câte două din Bulgaria şi Croaţia şi una din Slovenia.
Compania clasată pe locul 100 în top, Telekom Romania Mobile Communications SA, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 440,1 milioane de euro. La rândul ei R. Moldova nu are nicio companie în topul celor mai mari firme din regiune iar dacă vorbim despre dimensiunile afacerilor din cele două țări, spre comparaţie, cea mai mare companie moldovenească, MoldovaGaz SA, a avut anul trecut o cifră de afaceri de 5,16 miliarde lei moldoveneşti, ceea ce reprezenta, potrivit cursului leu-dolar de la finele anului trecut – 240,34 milioane de euro.
Am asistat săptămâna trecută la forumul de afaceri moldo-român din cadrul expoziţiei „Fabricat în Moldova” organizată pentru prima dată la Iaşi, unde oamenii de afaceri de pe ambele maluri au vorbit despre deficienţele şi problemele, care împiedică stabilirea unor legături mai strânse de business.
În primul rând există o enormă insuficiență de informație, din care cauză businessmenii din cele două țări cunosc foarte puțin despre climatul de afaceri din țara vecină. În ciuda afinităților enorme dintre cele două state, trăim în câmpuri mediatice foarte îndepărtate unul de celălalt. Piața TV din Republica Moldova este dominată în proporție de 80% de televiziunile rusești iar televiziunile românești foarte rar informează despre ce se întâmplă în Republica Moldova.
Pe lângă aceasta, în calea unor relații mai strânse stau unel obstacole pe loc gol cauzate de birocraţia excesivă din ambele ţări.
Un antreprenor din Vaslui, care colectează miere în Republica Moldova, spunea în cadrul forumului de afaceri că pentru ca un camion încărcat să ajungă în raionul Hânceşti sunt necesare cinci zile. Iese că din cauza procedurilor vamale defectuoase, acesta parcurge 100 de kilometri în cinci zile. Şi este vorba despre vama românească, nu de cea moldovenească. Alt antreprenor, care a participat la o licitaţie la Chişinău şi n-a câştigat, a trebuit să aştepte nouă luni şi să insiste pe lângă mulţi oficiali pentru a primi înapoi garanţia achitată pentru participarea la licitaţie. Şi există destul de multe astfel de exemple, auzind despre care antreprenorii de pe ambele maluri ale Prutului se vor gândi încă o dată bine dacă merită să se aventureze într-o afacere pe celălalt mal.
Dacă s-ar dori, problemele de la vamă, sau cel puţin timpul de traversare, ar putea fi redus în jumătate dacă s-ar implementa principiul controlului vamal mixt despre care se vorbește de ceva timp însă fără niciun rezultat. Adică să existe o singură vamă, la intrarea în România verificarea să fie efectuată doar de vameşii români, iar la intrarea în Republica Moldova – doar de cei moldoveni. Astfel de modele deja funcţionează la un punct de trecere dintre R. Moldova şi Ucraina. Mai mult, între Ucraina şi Polonia, care este ca şi România, membră a UE și în plus şi a spaţiului Shengen, de asemenea există posturi vamale mixte. Aşa că lipsa lor între Moldova şi România nu poate fi explicată decât prin lipsa de interes a autorităţilor. În plus, de ce n-ar exista mai multe poduri peste Prut? În perioada interbelică numărul lor era de 25. Acum avem șase, la Giurgiulești, Cahul, Leușeni, Sculeni, Costești și Lipcani plus podul feroviar de la Ungheni.
O altă oportunitate, propusă de către preşedintele Camerei de Comerţ Vaslui Ionel Constantin, ar fi participarea cu standuri comune moldo-române la expoziţii şi târguri.
Este vorba despre nişte acţiuni destul de simplu de realizat, doar să existe voinţă politică în cele două state.
Un proiect mai greu de înfăptuit dar care ar putea avea un impact enorm în favoarea apropierii celor două maluri dar şi pentru integrarea R. Moldova în spațiul european în general, acesta fiind un obiectiv anunţat de toate guvernele româneşti cel puţin din 2009 încoace, ar fi construcţia unei autostrăzi peste munţi până la hotarul Republicii Moldova. Acest proiect, pe lângă faptul că ar impulsiona economia Moldovei din dreapta Prutului, ar fi un pas enorm spre apropierea şi a Moldovei din stânga Prutului de Uniunea Europeană. Iar în cazul acestui proiect, din câte ştim, voinţă politică la Bucureşti nu prea există.
Există proiectul autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni. Acesta chiar a fost inclus în master-planul de transport al guvernului român, care însă reprezintă mai degrabă o promisiune electorală decât un plan concret . Deși se vorbește despre el cel puțin din 2012, până în prezent abia a fost deblocat contractul de revizuire a studiului de fezabilitate pentru tronsonul ardelean al acesteia, Târgu Mureş – Ditrău. În ce privește finalizarea în întregime, măcar nu există o dată aproximativă, presupunându-se că autostrada ar putea fi dată în exploatare undeva după 2030.
Autor- Ion Chişlea
Sursa: eco.md