În pofida pandemiei de COVID-19 și a stării de urgență atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât și pe teritoriul României, lucrările la gazoductul Ungheni-Chișinău au continuat. Astfel, lucrările de la gazoduct au fost finalizate în proporție de 99%, iar acesta ar putea fi pe deplin funcțional către sfârșitul anului. Anunțul a fost făcut de către ambasadorul României la Chișinău Daniel Ioniță în cadrul emisiunii „In Profunzime” de la postul de televiziune PRO TV, notează IPN.
„Lucrurile au intrat într-o normalitate și aici aș vrea să le mulțumesc autorităților de la Chișinău pentru că au permis chiar pe timp de pandemie accesul în Republica Moldova a unor cetățeni români, dar și străini care lucrau la acel gazoduct, cetățeni care dispun de niște competențe tehnice esențiale pentru finalizarea la timp a construcției. Aici am beneficiat pe deplin de susținerea autorităților de la Chișinău și potrivit acestei susțineri lucrările au avansat semnificativ în pofida pandemiei”, a precizat Ambasadorul.
Gazoductul Ungheni-Chișinău a presupus construcția unei conducte de transport de gaze naturale în lungime de 120 km cu trei stații de predare a gazelor naturale, una în Ungheni și două în Chișinău, dar și dotarea centrului de dispecerat și dirijare de la Ghidighici.
Rețeaua de transport de gaze naturale pe ruta Ungheni-Chișinău reprezintă cea de-a doua etapă a proiectului de interconectare Iași-Ungheni-Chișinău. Prima etapă, construcția gazoductului Iași-Ungheni, a fost finalizată în iulie 2014.
Capacitatea de transport dinspre România spre Republica Moldova va fi de la 1,5 până la 2,2 miliarde de metri cubi pe an, așa cum s-a convenit cu autoritățile din Republica Moldova, de la 4 la 6 milioane metri cubi pe zi.
Sursa:www.ipn.md