Să trăim ca-n Europa!

Coronavirus: Guvernul Italiei a decis intrarea în carantină pentru 15 milioane de cetățeni, o măsură excepțională și fără precedent în Europa

Coronavirus: Guvernul Italiei a decis intrarea în carantină pentru 15 milioane de cetățeni, o măsură excepțională și fără precedent în Europa

08/03/2020
|
0 Comments
|

Guvernul de la Roma a adoptat duminică dimineaţă prin decret măsuri excepţionale de izolare a milioane de italieni care locuiesc în nordul ţării, precum şi măsuri restrictive referitoare la întreaga ţară şi care vor rămâne în vigoare până la 3 aprilie, informează AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit dpa, premierul italian Giuseppe Conti a anunţat noile măsuri într-o conferinţă de presă la primele ore ale zilei de duminică şi a precizat că ele vor începe să fie puse în aplicare ”în orele care vor urma”. Conte a explicat că “nu va exista o interdicţie absolută asupra circulaţiei în zonele vizate, dar oamenilor care fac deplasări li se va cere să şi le justifice pe baza unor criterii speciale. Mobilitatea va fi redusă”.

Conform acestei măsuri fără precedent în Europa, peste 15 milioane de locuitori din nordul Italiei au fost plasaţi duminică în carantină. Totodată, intrările şi ieşirile într-o vastă zonă din nordul Italiei, cuprinsă între Milano, capitala economică a ţării, şi Veneţia, un loc important al turismului mondial, vor fi de acum încolo strict limitate, potrivit decretului publicat pe site-ul guvernului de la Roma. Nu vor fi acceptate decât deplasările care ţin de “urgenţe profesionale supuse unei verificări minuţioase şi situaţiile de urgenţă, din motive de securitate”.

Pentru a evita deplasările cu caracter profesional, companiile – publice şi private – sunt invitate să-şi trimită personalul în concediu.

Principalele dispoziţii conţinute în decretul semnat în noaptea de sâmbătă spre duminică de şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, se referă la întreaga regiune a Lombardiei şi provinciile nordice Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro şi Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano-Cusio-Ossola, Verceli, Padova, Treviso şi Veneţia.

În aceste provincii, orice manifestări culturale, sportive sau religioase sunt interzise, iar discotecile, pub-urile, şcolile de dans, sălile de joc, cazinourile şi alte locuri similare vor trebui să-şi închidă porţile până pe 3 aprilie. Piscinele, sălile de sport, termele, centrele culturale şi spa-urile trebuie să-şi suspende activitatea.

Semn al gravităţii situaţiei din Italia, muzeele, teatrele, cinematografele şi alte săli de spectacole vor rămâne închise în întreaga ţară. Toate manifestările culturale, sportive, religioase sau festive sunt suspendate.

Persoanele care prezintă simptome respiratorii şi febră sunt sfătuite să rămână la domiciliu şi să limiteze la maximum orice fel de contract social, inclusiv cu medicul de familie. Persoanele a căror contaminare cu coronavirus a fost confirmată sunt obligatoriu consemnaţi la domiciliu.

Toate evenimentele şi competiţiile sportive, indiferent de natura lor, sunt suspendate. Doar competiţiile sau antrenamentele sportivilor profesionişti care participă la Jocurile Olimpice sau manifestările naţionale sau internaţionale sunt autorizate, cu condiţia să aibă loc cu porţile închise, fără spectatori. Toţi sportivii, antrenorii, conducătorii şi însoţitorii care participă la aceste manifestări vor fi testaţi.

Staţiunile de schi, numeroase în Lombardia, vor rămâne închise până la noi ordine. Toate şcolile şi universităţile vor rămâne închise. Toate concursurile sunt suspendate.

Barurile şi restaurantele pot rămâne deschise, între orele locale 08:00 (07:00 GMT) şi 18:00 (17:00 GMT), cu condiţia să respecte distanţa de securitate de cel puţin un metru între clienţi.

Această dispoziţie vizează în egală măsură şi alte activităţi comerciale. Centrele comerciale şi marile magazine vor trebui să rămână închise în zilele de sărbătoare şi în zilele precedente zilelor de sărbătoare.

Lăcaşurile de cult rămân deschise, cu condiţia să permită respectarea distanţei de securitate de cel puţin un metru, însă ceremoniile religioase (căsătorii, botezuri) sunt interzise până la noi ordine.

Lombardia este zona cea mai afectată de coronavirus din Italia, epicentrul epidemiei în Europa. Numărul persoanelor infectate în Italia a crescut la 5.883 sâmbătă, o creştere de peste 1.000 de cazuri faţă de ziua precedentă, iar numărul deceselor a urcat la 233, potrivit buletinului zilnic publicat de Agenţia de Protecţie Civilă, citat de dpa.

Sursa: caleaeuropeana.ro