Să trăim ca-n Europa!

Cornelia Cozonac: 7 aprilie rămâne încă o rană deschisă

Cornelia Cozonac: 7 aprilie rămâne încă o rană deschisă

07/04/2016
|
0 Comments
|

Evenimentele din 7 aprilie 2009 rămân încă o rană deschisă pentru Republica Moldova. Multe dintre încălcările care au fost admise atunci nu au fost înlăturate şi persoanele care au avut de suferit nu au fost repuse în drepturi. De această părere este preşedinta Centrului de Investigaţii Jurnalistice, Cornelia Cozonac. Solicitată de IPN, jurnalista a menţionat că evenimentele din 7 aprilie 2009, dar şi cele ce au urmat, de fapt, au arătat carenţele din mai multe sisteme ale statului: sistemul de poliţie, judecătoresc, etc.

În opinia jurnalistei, chiar dacă au trecut atâţia ani, nu a fost soluţionat „dosarul 7 aprilie”, care este unul foarte complex. „Ar fi trebuit să-i vedem pe banca acuzaţilor pe cei care au gestionat foarte prost evenimentele din 7 aprilie, care nu i-au protejat pe cei ce au ieşit în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar, din contra, au admis multe abuzuri”, a menţionat Cornelia Cozonac.

Potrivit jurnalistei, tinerii care au fost reţinuţi abuziv şi duşi în incinta organelor de poliţie au fost maltrataţi, bătuţi şi au avut parte de procese judiciare incorecte, total abuzive, cu încălcarea normelor de drept.

„Puţină lume a fost pedepsită pentru abuzurile din acele timpuri. Sunt doar câţiva judecători care au fost scoşi din sistem pentru că au judecat nedrept tinerii aduşi în comisariatele de poliţie. Au fost sancţionaţi disciplinar câţiva procurori. Mai mulţi poliţişti au ajuns pe banca acuzaţilor, dar cu condamnări definitive nu-mi amintesc să fie vreunul. Sunt câţiva poliţişti care au fost condamnaţi, dar fără să fie privaţi de libertate”, a afirmat preşedinte CIJ.

Jurnalista a menţionat că în urma evenimentelor din 7 aprilie s-a constatat că autorităţile nu au capacităţi de a reabilita persoanele torturate în instituţiile de drept. „Pentru mulţi tineri, dincolo de faptul că au avut probleme de sănătate, aceste maltratări vor lăsa sechele pentru toată viaţa. Instituţiile statului nu au făcut absolut nimic ca să reabiliteze aceşti tineri. Or, ei sunt generaţia care va asigura viitorul ţării şi avem nevoie ca să fie tineri integri, stabili şi care să facă ceva pentru această ţară”, a declarat Cornelia Cozonac.

Preşedinta CJI a menţionat că un efect al evenimentelor din 7 aprilie a fost faptul că în organele de drept actualmente se înregistrează mai puţine cazuri de tortură.

Totodată, jurnalista regretă faptul că subiectul „7 aprilie” a dispărut de pe agenda presei. „În acest răstimp, acest subiect a fost dat uitării de o mare parte a presei, deşi problemele nu sunt soluţionate şi aceleaşi carenţe încă există în sistem. Subiectul nu este atât de prezent în media şi aceasta cred eu că este o problemă. Este bine ca presa să abordeze frecvent aceste evenimente pentru că până la urmă nu suntem siguri că nu vom asista la un nou 7 aprilie”, a menţionat Cornelia Cozonac.

Jurnalista s-a referit la faptul că în ultimii ani apărătorii drepturilor omului atenţionează că situaţia s-a înrăutăţit la capitolul libertatea de exprimare şi libertatea întrunirilor în Republica Moldova. Potrivit ei, acest lucru constituie un semnal că oricând poate să se repete un „7 aprilie” în Republica Moldova.

Sursa:ipn.md