Să trăim ca-n Europa!

Concepţia naţională de dezvoltare a mass-media, aprobată de Guvern

Concepţia naţională de dezvoltare a mass-media, aprobată de Guvern

17/05/2018
|
0 Comments
|

Cabinetul de miniştri a avizat pozitiv proiectul Concepţiei naţionale de dezvoltare a mass-media din Republica Moldova în perioada 2018-2025. Documentul urmăreşte fortificarea sistemului mediatic pentru garantarea dreptului la informaţie al cetăţenilor şi va constitui un punct de referinţă în implementarea politicilor publice în domeniu.
Scopul concepției urmează să fie atins prin crearea unui cadru normativ eficient de reglementare a activității mass-media, într-un spațiu securizat. De asemenea, vor fi asigurate condiții de concurență loială pentru agenții economici de profil, inclusiv prin elaborarea, conform standardelor internaționale, a unei noi legi cu privire la publicitate, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului.

Proiectul include și măsuri privind creșterea profesionalismului specialiștilor din domeniu. În particular, vor fi ajustate programele de instruire pentru formarea profesională a managerilor din presa scrisă, audiovizuală și on-line. De asemenea, va fi consolidată cooperarea între toate instituțiile naționale și internaționale care cercetează domeniul mediatic.

În urma procesului de avizare, Executivul propune excluderea din lista vulnerabilităților a aspectelor privind procesul de tranziție la televiziunea digitală terestră, întrucât măsurile necesare în acest sens au fost îndeplinite pe deplin. Potrivit unei hotărâri de Guvern, peste 56 de mii de familii beneficiare de ajutor social vor fi dotate gratuit cu convertoare pentru televiziunea digitală terestră.

Sursa> trm.md