Să trăim ca-n Europa!

Comisarul european Oettinger se îndoiește că Brexit-ul va deveni realitate

Comisarul european Oettinger se îndoiește că Brexit-ul va deveni realitate

30/08/2016
|
0 Comments
|

Comisarul european pentru pentru economia și societatea digitală, germanul Günther Oettinger, a emis dubii cu privire la ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, afirmând că ‘nu ar paria prea mult în favoarea unui Brexit’, transmite AFP.
Plecăm de la principiul că votul cetățenilor este constrângător politic pentru guvernul britanic’, a declarat comisarul Oettinger, într-un interviu apărut marți în cotidianul Bild.

‘Este însă posibil ca opinia publică să basculeze dacă situația economică se va deteriora în urma Brexit-ului’, a estimat responsabilul european.

‘În orice caz, nu aș paria prea mult în favoarea unui Brexit’, a adăugat el, apreciind că, cu cât Marea Britanie va aștepta mai mult înainte de a declanșa procedura de ieșire din Uniunea Europeană, cu atât ‘situația economică și politică va deveni mai nesigură’.

Prim-ministrul britanic Theresa May a declarat în mod repetat că nu va invoca articolul 50 din Tratatul de la Lisabona — care ar declanșa procedura de ‘divorț’ de UE — mai devreme de sfârșitul anului. Din momentul respectiv, Marea Britanie va avea la dispoziție doi ani pentru a negocia termenii ieșirii sale din Uniune și a părăsi efectiv blocul comunitar.

Sursa: AGERPRES.RO