Să trăim ca-n Europa!

Cinci state victime ale deportărilor staliniste cer Moscovei despăgubiri

Cinci state victime ale deportărilor staliniste cer Moscovei despăgubiri

15/06/2016
|
0 Comments
|

Polonia, Ucraina și cele trei state baltice – Estonia, Letonia și Lituania – au condamnat marți împreună deportările masive în Siberia cărora au căzut victime cetățenii lor începând cu anii ’40 și au cerut Rusiei să recunoască aceste crime, să ofere compensații celor afectați sau familiilor acestora și să renunțe la retorica de ‘glorificare’ a trecutului sovietic, relatează agenția EFE.
Miniștrii de justiție din cele cinci țări au amintit într-un comunicat comun ‘drama umană’ a celor deportați din cauza opoziției lor față de regimul comunist și au condamnat ‘crimele lașe comise de regimurile totalitare’.

‘Rusia, ca succesor de drept al Uniunii Sovietice, nu a luat nicio măsură pentru a repara aceste crime și continuă o retorică ce neagă crimele comise și glorifică trecutul sovietic, pe liderii săi, simbolurile și acțiunile lor’, se mai menționează în comunicat.

Cei cinci miniștri au difuzat acest text în ziua în care se marchează 75 de ani de când au început deportările masive către Siberia și alte regiuni izolate ale URSS, modalitate prin care autoritățile sovietice au îndepărtat disidenții din țările lor de origine, uneori împreună cu întreaga lor familie, pentru a elimina astfel orice opoziție față de autoritățile pe care Moscova le-a instalat în aceste țări după semnarea pactului Molotov-Ribbentrop.

‘Cei deportați erau transportați în condiții inumane, în vagoane supraîncărcate și folosite în mod normal la transportul de bovine, astfel că mulți bebeluși, copii și bătrâni mureau înainte de a ajunge la destinație’, amintesc în text oficialii acestor cinci state ocupate de Armata Roșie în cel de-Al Doilea Război Mondial.

În cele trei state baltice, Estonia, Letonia și Lituania, s-au desfășurat marți acțiuni de comemorare a deportărilor masive din timpul ocupației sovietice, deportări care au diminuat semnificativ populația acestor țări, devenite republici sovietice în perioada postbelică și care și-au obținut independența abia după destrămarea URSS.

Președinta Lituaniei, Dalia Grybauskaite, s-a alăturat campaniei de comemorare și a participat la o manifestare desfășurată lângă un monument din Vilnius ridicat în memoria victimelor ocupației sovietice. Șefa statului lituanian a deschis lectura numelor celor 22.000 de lituanieni deportați în Siberia, lectură ce se va încheia miercuri în jurul prânzului.

Se estimează că peste 250.000 de estoni, letoni și lituanieni au căzut victime ale deportărilor începute în dimineața zilei de 14 iunie 1941. Din Polonia au fost deportați circa 330.000 de polonezi, evrei, ucraineni și bieloruși.

‘A fost o crimă împotriva umanității’, a spus ministrul eston al Justiției, Urmas Reinsalu, în timpul unei manifestări desfășurate în Piața Independenței din Tallinn, unde a condamnat din nou ocupația sovietică a adus un omagiu victimelor ‘terorii comuniste’. În capitala estonă urmează să fie ridicat un monument pe care vor fi inscripționate numele celor care au fost uciși în timpul ocupației sovietice.

Sursa: AGERPRES.RO