Să trăim ca-n Europa!

China îl felicită, după o săptămână, pe președintele ales al SUA Joe Biden: “Respectăm alegerea poporului american”

China îl felicită, după o săptămână, pe președintele ales al SUA Joe Biden: “Respectăm alegerea poporului american”

13/11/2020
|
0 Comments
|

Ministerul Afacerilor Externe al Chinei i-a felicitat vineri pe preşedintele şi vicepreşedintele aleşi ai SUA, Joe Biden şi Kamala Harris, la aproape o săptămână de la anunţul victoriei celor doi politicieni ai Partidului Democrat la scrutinul prezidenţial din 3 noiembrie şi pe care preşedintele Donald Trump refuză să o recunoască, informează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

“Respectăm alegerea poporului american. Îi felicităm pe Joe Biden şi pe Kamala Harris”, a declarat în timpul conferinţei de presă zilnice purtătorul de cuvânt al ministerului chinez Wang Wenbin. “Înţelegem că rezultatele alegerilor SUA vor fi stabilite în conformitate cu legile şi procedurile SUA”, a adăugat el.

În timp ce numeroşi lideri din lumea întreagă l-au felicitat pe Joe Biden, fostul vicepreşedinte al lui Barack Obama, de sâmbătă 7 noiembrie, China a întârziat să-i recunoască victoria, afirmând că vrea să aştepte rezultatele definitive ale scrutinului. Lentoarea reacţiei chineze ar putea însemna că Beijingul miza pe realegerea lui Donald Trump, perceput de mulţi în China ca cineva care a slăbit SUA şi Occidentul, chiar dacă el a contribuit major la deteriorarea relaţiilor sino-americane, declanşând un război comercial transpacific, notează AFP.

De asemenea, regimul comunist chinez s-ar putea aştepta din partea lui Joe Biden la presiuni crescânde asupra problemelor ce ţin de drepturile omului, potrivit unor experţi.

În timpul campaniei electorale, Joe Biden l-a criticat în termeni duri pe preşedintele chinez Xi Jinping. “Este un tip care nu are niciun os democratic în scheletul său”, a spus Biden, potrivit AFP.

Deocamdată, Xi Jinping nu l-a felicitat personal pe democrat. De asemenea, nici Rusia nu l-a felicitat pe fostul vicepreședinte, Kremlinul precizând că președintele Vladimir Putin așteaptă rezultatele oficiale.

Dincolo de felicitările primite din partea liderilor occidentali și democratici, Joe Biden a avut deja mai multe discuții cu omologi și șefi de guverne aliați.

Marți, el a avut primele sale convorbiri telefonice cu lideri din țările aliate europene ale Statelor Unite, discutând la telefon cu președintele francez Emmanuel Macron, cu cancelarul german Angela Merkel, cu prim-ministrui britanic Boris Johnson și cu prim-ministrul irlandez Micheal Martin cei patru lideri europeni felicitându-l pe Biden pentru câștigarea alegerilor prezidențiale americane, într-un semnal de reînnoire a relațiilor transatlantice. Anterior, Biden a vorbit la telefon și cu prim-ministrul canadian Justin Trudeau. Totodată, joi, Biden a avut convorbiri telefonice cu prim-ministrul japonez Yoshihide Suga și cu președintele sud-coreean Moon Jae-in cu care a discutat despre consolidarea alianțelor bilaterale și cooperarea în zona indo-pacifică, o regiune prevăzută a fi un câmp de confruntare între Statele Unite și China. Nu în ultimul rând, și Papa Francisc l-a felicitat, într-o convorbire telefonică,  pe preşedintele american ales Joe Biden, care odată învestit va deveni al doilea preşedinte catolic al Statelor Unite după John F. Kennedy.

Joe Biden, fostul vicepreședinte al SUA și candidatul democrat la funcția de președinte al țării, a câștigat scrutinul prezidențial, învingându-l pe Donald Trump și devenind cel de-al 46-lea președinte din istoria Statelor Unite și cel de-al 14-lea fost vicepreședinte care preia funcția supremă în statul american. În egală măsură, Kamara Harris, partenerul politic al lui Biden, va deveni prima femeie vicepreședinte din istoria SUA.

Potrivit rezultatelor prezentate de mass-media americane, Biden, care a condus majoritatea cursei, a câștigat în state considerate cheie, precum Wisconsin, Georgia, Michigan și Pennsylvania, și a obținut 290 de electori din totalul celor 538 ai Colegiului Electoral

De asemenea, Biden a câștigat și votul popular, cu peste 77 milioane de voturi, fața de cele 72 milioane ale lui Trump, devenind totodată cel mai votat candidat din istoria alegerilor prezidențiale americane.