Chişnăul nu a pierdut un război în cadrul negocierilor în format 5+2, ci doar o bătălie. Eugen Carpov, care a ocupat postul de viceprim-ministru pentru Reintegrare în perioada 2011-2014, crede că protocolul semnat la Berlin la începutul lunii iunie, nu este altceva decât un cadru legislativ pe marginea căruia părţile urmează aducă soluţii. Chişinăul îşi poate reveni şi să-şi impună punctul său de vedere în cadrul reuniunii care va avea loc în luna iulie în Bavaria.
– Presa rusă a calificat rezultatele rundei de negocieri în format 5+2 drept o victorie a Tiraspolului. Este semnarea acelui protocol un eşec al Chişinăului şi o victorie a Tirapsolului?
Este prea devreme să vorbim despre un eşec. Din puctul de vedere al fenomenului reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2, cred că este o acţiune pozitivă. A fost o perioadă de doi ani când nu s-au purtat discuţii şi negocieri. In asemenea perioade se întâmplă lucruri care sunt realizate de o parte sau alta fără monitorizare, discuţii şi atunci transnistrenii au mână liberă să facă ce cred ei că vor să facă. La masa de tratative, lucrurile sunt mai transparente.
A fost o rundă mai dificilă fiindcă există o altă conjuntură politică regională în jurul conflictului transnistrean. Pe de o parte avem Federaţia Rusă care a devenit mult mai agresivă în raport cu vecinii. Şi-a manifestat pe deplin interesele. Mă refer la anexarea Crimeii, la crearea artificială a unor zone separatiste în estul Ucrainei. Respectiv, regiunea transnistreană capătă o nouă valoare pentru interesele ruseşti.
Din altă parte avem un actor puternic european, preşedintele în exerciţiu al OSCE, mă refer la Germania, stat care este implicat pe parcursul anilor în reglementarea conflictului transnistrean inclusiv prin memorandumul semnat în 2010 la Meseberg de cancelarul Merkel şi preşedintele Dmitri Medvedev. Germania a venit cu inţiativa privind roganizarea unor reuniuni anuale în Bavaria. Următoarea va fi în iulie anul curent. Acum Germania este statul care este interesat să vină spre sfârşitul anului cu un rezultat cât mai plauzbil pe dosarul transinstrean.
Din alt punct de vedere Europa se confruntă cu alte procese interne cum ar fi referendumul de ieşire al Marii Britanii, criza financiară, implicarea într-o contradictorie cu Federaţia Rusă. Acum interesul faţă de Republica Moldova este diferit de cel care exista acum câţiva ani. Rusia vine cu propuneri concrete. Până la runda din iunie curent, Federaţia Rusă a propus un document cu câteva subiecte care din punctul ei de vedere urmau să fie discutate la Berlin. Aşa şi s-a întâmplat.
– Deci la Berlin s-a discutat subiectele propuse de Federaţia Rusă?
În mare parte, s-a discutat în baza propunerilor pe care le-a făcut Federaţia Rusă câteva luni în urmă. Chişinăul a venit cu contra-propuneri, acestea însă nu au fost susţinute. Atunci s-a mers pe agenda care reprezintă interesul transnistrenilor în mare parte. Aici putem menţiona şi plăcuţele de înmatriculare pentru autoturismele din regiunea transnistreană. Se insistă pe recunoaşterea acestora peste hotare în forma în care ele există acum. Fapt inacceptabil din punctul meu de vedere nu doar din cauza faptului că ele au nişte însemne separatiste nerecunoscute, cum este acel drapel, dar şi pentru faptul că întreg sistem de înmatriculare a autoturimelor într-un stat, care este subiect de drept internaţional trebuie să fie controlat de autorităţile acestui stat. Toate plăcuţele şi carnetele trebuie să corespundă rigorilor internaţionale.
– Cu siguranţă aces subiect s-a discutat şi pe timpul când dumneavoastră aţi fost viceprim-ministru pentru Reintegrare. Ce soluţie aţi identificat dumneavoastră?
Atunci am elaborat un număr temporar pentru autoturismele din Transnistria care avea doar cifre şi litere fără nici un însemn separatist sau de altă natură. Aceste numere de înmatriculare urmau să fie recunoscute de Chişinău ca parte integrantă a sistemului de înmatriculare a autoturismelor şi anunţat partenerilor internaţionali. Îregistrarea urma să fie efectuată de facto şi de jure de către întreprinderea Registru în cooperare cu anumite structuri de la Tiraspol care erau parte a mecanismului de eliberare a acestor plăcuţe. În ultimul moment iniţiativa s-a blocat la capitolul înmatriculării de către Registru. Tiraspolul a insistat ca această înmatriculare să fie efectuată la ei. Noi nu am acceptat asemenea variantă. Acum lucrurile au degradat. Nivelul discuţiilor a fost coborât.
– Discuţiile au degradat în defavoarea Chişinăului. Dar cum recunoaşterea acestor plăcuţe sau recunoaşterea diplomelor de învăţământ poate conduce la rezolvarea conflictului?
Este un moment de principiu. Sunt mai multe coşuri de subiecte care sunt puse în discuţie. Primul coş conţine subiectele social-economice. Al doilea – subiecte juridice, umanitare şi drepturile omului. Al treilea coş – subiecte politice, reglementarea definitivă a conflictului transnistrean şi aspecte de securitate. Tiraspolul, srijinit de Moscova, promovează ideea soluţionării iniţial a aspectelor social-economice ca după aia să treacă la cele politice. Din punctul meu de vedere ele trebuie discutate în paralel, altfel reglementarea unor aspecte economice în baza unui dialog ca între doi subiecţi diferiţi. Dacă nu avem claritatea obţinerii unei reglementări prin reunificarea Republicii Moldova, atunci toate mecanismele de soluţionare a problemelor economice se discută ca între două părţi diferite. Tiraspolul mizează pe sprijinul Federaţiei Ruse şi de fiecare dată blochează discuţiile pe probleme politice şi de securitate.
– Cât de mult a cedat Republica Moldova în această rundă?
Eu nu aş spune că Republica Moldova a cedat în această rundă de negocieri. Aş atrege atenţia partenerilor internaţionali să fie mai vigilenţi la toate propunerile care vin la masa de negocieri din partea Tiraspolului şi Federaţiei Ruse. Pe de o parte Europa şi SUA sunt preocupate de alte probleme, iar Rusia este mereu preocupată de subiectul separatismului. Rusia nu uită de regiunea transnistrenă.
– Ce soluţii aţi avut pentru recunoaşterea diplomelor de studii, dar şi pe problema îngheţării dosarelor penale pe numele funcţionarilor din stânga Nistrului?
Pe dosare penale cred că nu există soluţii de moment. Republica Moldova este un stat de drept care trebuie să respecte Constituţia, Codul Penal. Procuratura Generală este organul care veghează ca asemenea respectare să aibă loc şi nimeni astăzi nu are împuterniciri să anuleze sau să închidă dosare penale. Eu cred că o asemenea situaţie este posibilă doar în cazul în care se va ajunge la o reglementare definitivă a conflictului transnistrean şi în baza unui act legislativ se va anunţa o reconciliere în baza căreia vor putea fi stinse anumite dosare.
Cu privire la diplome, eu personal aş manifesta mai multă flexibilitate pentru că este vorba despre copii. Nu cred că Chişinăul va accepta recunoaşterea totală a acestor diplome. Subiectul care s-a discutat doi în urmă era ca Chişinăul doar să confirme existenţa instituţiilor de învăţământ care eliberau aceste diplomă. Noi nu garantăm nici calitatea studiilor, nici corespunderea criteriilor procesului de la Bologna. Chişinăul poate doar să apostileze aceste diplome, iar partenerii internaţionali vor decide dacă le va recunoaşte sau nu. Federaţia Rusă deja le recunoaşte.
– Cât de imperativă este implementarea protocolului semnat la Berlin?
Protocolul este un document de intenţie pentru că el doar enumeră câteva subiecte prioritare şi presupune că grupurile de lucru care vor pregăti soluţii pe subiectele respective. Aici s-a pus doar cadrul general. Soluţiile trebuie identificate până la următoarea întâlnire în cadrul conferinţei din Germania pentru consolidarea măsurilor de încrede care va avea loc în luna iulie. Eu am convingerea că negociatorii de la Chişinău nu vor da curs iniţiativelor care sunt împotriva Republicii Moldova. Chişinăul are spaţiu de manevră. Foarte important să avem o mai mare deschidere în discuţiile cu Kievul. Noi ne confruntăm cu acelaşi fenomene.
Ar fi cazul ca Chişinăul să vină la runda din Bavaria cu contrainiţiative pe alte domenii care ar fi bine puse la punct, argumentate cu soluţii care ar corespunde rigorilor internaţionale dar şi intereselor cetăţenilor de pe ambele maluri.
– La ce contrainiţiative vă referiţi?
Trebuie să revenim la subiectele pe care am rămas blocaţi: fermierii din Dubăsari cu terenurile din regiunea transnistreană care au fost pur şi simplu preluate de structurile de acolo. Trebuie să vorbim şi despre situaţia şcolilor. Dacă se vorbeşte despre diplomele de studii ale copiilor din regiunea transnistreană, atunci trebuie să vorbim despre problematica şcolilor care încă se mai confruntă cu o presiune dură din partea tiraspolenilor. Trebuie să vedem cum să atragem mai mulţi oamenii de afaceri să beneficieze de Acordul de Liber Schimb.
– Vedeţi o posibilă alianţă Chişinău-Kiev versus Tiraspol, Moscova şi Berlin?
Nu aş vorbi în termeni de alianţe de unii contra altora. Un proces de negocieri presupune o cooperare pentru a obţine un rezultat. Trebuie să avem o deschidere foarte mare în raport cu partenerii noştri de la Kiev, precum şi cu alţi parteneri internaţionali. Noi trebuie să demonstrăm, în special Tiraspolului şi Federaţiei Ruse, că acţiunile contrare unei politici comune doar vor dăuna situaţiei social-economice populaţiei din stânga Nistrului. Republica Moldova are toate mecanismele necesare pentru ca să-şi promoveze interesele pe plan internaţional. Regiunea transnistreană are doar o relaţie cu Federaţia Rusă, dar care nu este suficientă şi practic nu are perspectivă. Transnistria nu poate deveni teritoriu al Federaţiei Ruse.
– Faptul că la Berlin s-a semnat acest protocol nefavorabil Chişinăului, nu ar însemna că UE ne aplică o pedeapsă pentru toate crizele politice din interior care durează deja de mult timp?
Eu cred că situaţa din ultimii ani are o influenţă asupra procesului de reglementare. Spre regret, Chişinăul se confruntă în ultima perioadă cu o incertitudine pe plan politic. Forţele politice se luptă pentru a fi la guvernare, pentru a obţine nişte interese de partid. Conflictul transnistrean, care niciodată nu au fost pe planul întâi, s-a îndepărtat şi mai tare de pe lista de priorităţi. Nu văd ca Parlamentul să se preocupe de subiect. Biroul de Reintegrare rămâne singura instituţie care trebuie să ţină piept presiunilor.
Runda de la Berlin a demonstrat că atât timp cât Chişinăul nu atrage o atenţie la nivel cuvenit acestui subiect, atunci cei care sunt implicaţi direct merg pe soluţionarea cât mai rapidă a conflictului, sunt mai flexibili şi depun mai multă presiune ca să ajungem la o soluţie. „Dacă Chişinăul nu se interesează şi nu se preocupă, generăm noi nişte soluţii”. Lecţia respectivă trebuie învăţată de Chişinău.
Sursa> deschide.md