Să trăim ca-n Europa!

Cancelarul austriac Sebastian Kurz consideră că Nord Stream 2 ”este în interesul multor țări din UE”: Nu ar trebui stabilită o legătură între acest proiect și cazul Navalnîi

Cancelarul austriac Sebastian Kurz consideră că Nord Stream 2 ”este în interesul multor țări din UE”: Nu ar trebui stabilită o legătură între acest proiect și cazul Navalnîi

08/02/2021
|
0 Comments
|

Gazoductul Nord Stream 2 ”este în interesul multor țări din Uniunea Europeană”, a precizat cancelarul austriac Sebastian Kurz care este de părere că UE nu ar trebui să îl pericliteze ”de dragul opoziției” la arestarea disidentului Aleksei Navalnăi, anunță Bloomberg, citat de Digi24.

”Salutăm faptul că guvernul german continuă să susțină Nord Stream 2. Este un proiect european, iar oricine crede că el este doar în interesul Rusiei greșește”, a spus Kurz în cadrul unui interviu pentru Welt am Sonntag.

Kurz este de părere că Germania, Austria și alte țări europene vor avea beneficii de pe urmă finalizării Nord Stream 2 și mai spune că Europa se va slăbi pe sine dacă renunță la proiect acum. Pe de altă parte, Kurz spune că blocul european trebuie să protejeze și interesele Ucrainei, una dintre țările care ar avea de pierdut din cauza gazoductului.

Îngrijorările cu privire la Nord Stream 2 au deveit din ce în ce mai acute în ultimul timp în contextul acțiunilor revoltătoare întreprinse de Rusia în ceea ce privește otrăvirea, hărțuirea și arestarea opozantului rus Aleksei Navalnîi.

La acest aspect se adaugă recentele decizii ale Moscovei de a declara persona non grata diplomaţi din Germania, Polonia şi Suedia acuzaţi de participarea la o manifestaţie în favoarea opozantului Aleksei Navalnîi, condamnat la închisoare.

Aceşti diplomaţi sunt acuzaţi că au participat la aceste adunări ”ilegale pe 23 ianuarie” la Sankt-Petersburg şi Moscova, a indicat Ministerul rus de Externe, considerând ”astfel de acţiuni inacceptabile şi incompatibile cu statutul lor diplomatic”.

Președintele francez Emmanuel Macron și cancelarul german Angela Merkel au condamnat vineri decizia Rusiei de a expulza cei trei diplomați. Cu toate acestea, oficialul german a subliniat că va menţine deschis dialogul cu Moscova şi nu vor fi suspendate lucrările la gazoductul Nord Stream 2.

Să nu uităm că, la începutul lunii februarie, Franța, prin ministrul Afacerilor Europene, Clement Beaune, a cerut Germaniei să renunțe la acest proiect controversat, ca urmare a acțiunilor întreprinde de regimul lui Putin împotriva liderului opoziției, Aleksei NavalnîiBerlinul a declinat apelurile Franţei, precizând că ”Guvernul federal nu și-a schimbat poziția de bază” pe acest subiect.

Pe celălalt mal al Atlanticului, noul președinte al Statelor Unite, Joe Biden, a apreciat că acest proiect este o ”afacere proastă pentru Europa”, anunțând în același timp că administraţia sa va reexamina sancţiunile referitoare la acest gazoduct incluse într-un proiect de lege adoptat în mandatul preşedintelui Donald Trump.

Critici au venit și din partea Parlamentului European, care a cerut la mijlocul lunii ianuarie ”oprirea imediată” și revizuirea relațiilor UE-Rusia.

În cadrul Consiliului de apărare și securitate germano-francez, fondat în 2017 pentru a avansa mai multe proiecte de apărare între cele țări, Emmanuel Macron și Angela Merkel au precizat că vor lucra pentru a avea o strategie unificată europeană în ce privește energia și vor vorbi pe o singură voce în ce privește Nord Stream 2.

Între timp, lucrările de construcţie la gazoductul Nord Stream 2 între Rusia şi Germania au fost reluate sâmbătă în apele daneze după o fază pregătitoare de aproape două săptămâni, potrivit AFP, citat de Agerpres.

Acesta este un proiect deținut în majoritate de Rusia prin intermediul companiei de stat Gazprom și implică și actori energetici din Uniunea Europeană, precum Basf, E.ON, Engie, OMV și Shell. Proiectul în valoare de 10 miliarde de dolari vine în sprijinul relației sensibile dintre Rusia şi Germania și ar putea aduce Berlinul în poziţia de punct central al pieţei europene a gazelor.

Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacităţii de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale ruseşti va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

SURSA: caleaeuropeana.ro