Să trăim ca-n Europa!

Angela Merkel și-a început campania electorală pentru al patrulea mandat de cancelar

Angela Merkel și-a început campania electorală pentru al patrulea mandat de cancelar

13/08/2017
|
0 Comments
|

Cancelarul german și-a lansat sâmbătă, în mod oficial, campania electorală pentru alegerile generale de la sfârșitul lunii septembrie. Dacă va câștiga, Angela Merkel va avea același număr de mandate ca Helmut Kohl, cel mai longeviv cancelar.

Aflată pe primul loc în preferințele germanilor – la fel ca și CDU – Angela Merkel i-a avertizat pe susținătorii săi, reuniți la Dortmund (vest), că alegerile nu sunt câștigate deja. Până pe 24 septembrie, Merkel va călători în 50 de localități pentru a-și mobiliza electoratul.

În cele 40 de minute ale discursului său, Merkel și-a dezvăluit tactica, aceeași ca și până acum: ignorarea adversarului, notează Spiegel Online. Nu a rostit niciodată numele lui Martin Schulz și ”a atacat” direct SPD o singură dată, atunci când a vorbit despre vârsta de pensionare la 67 de ani. ”Există un dezacord cu social-democrații” pe această temă, a spus Merkel.

Discursul său s-a axat pe sublinierea faptului că Germania se află “într-o situație bună” și pe obiectivele pe care și le propun cancelarul și CDU, în cazul în care vor triumfa din nou.

Merkel a punctat faptul că nu vrea să lase datorii pentru generațiile viitoare, iar până în 2025 ar dori ca rata șomajului să fie sub 3%.

Cancelarul s-a referit și la transformările tehnologice din prezent, care provoacă temeri printre oameni cu privire la posibilele repercusiuni asupra economiei și, mai ales, a locurilor de muncă.

Cum era de așteptat, Angela Merkel a apărat proiectul european – “garant al păcii” pe vechiul continent.
Sursa: euroactiv.ro