Să trăim ca-n Europa!

Angela Merkel merge săptămâna viitoare la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin. Cancelarul german va merge apoi la Kiev pentru o întâlnire cu Volodimir Zelenski

Angela Merkel merge săptămâna viitoare la Moscova pentru a se întâlni cu Vladimir Putin. Cancelarul german va merge apoi la Kiev pentru o întâlnire cu Volodimir Zelenski

13/08/2021
|
0 Comments
|

Cancelarul german Angela Merkel se va deplasa săptămâna viitoare în Rusia şi Ucraina, unde intenţionează să se întâlnească cu preşedinţii rus şi ucrainean, Vladimir Putin, respectiv Volodimir Zelenski, relatează EFE şi AFP.

Angela Merkel urmează să efectueze o vizită la Moscova vineri, 20 august, iar apoi se va deplasa la Kiev – duminică, 22 august, a anunţat vineri purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert.

“Vom oferi detalii despre programul său la începutul săptămânii viitoare”, a precizat el într-o conferinţă de presă, informează Agerpres.

După ce s-a aflat luna trecută la Washington, unde a fost primită de noul președinte Joe Biden, Merkel ar putea efectua la Moscova una din ultimele sale vizite externe în calitate de cancelar, având în vedere că nu va mai candida la alegerile din 26 septembrie.

Vizita cancelarului german intervine însă pe fondul tensiunilor între Ucraina şi alte ţări vecine cu Belarus şi al intenţiei Germaniei de a duce la capăt proiectul de gazoduct Nord Stream 2.

SUA şi Germania au ajuns la un acord în iulie privind realizarea acestui proiect energetic, după ce Washingtonul a încetat să mai protesteze faţă de construcţia gazoductului, în schimbul garanţiilor că Berlinul va ajuta Ucraina ca această conductă să nu-i pună în pericol securitatea energetică. În acel context, Angela Merkel a discutat telefonic cu Vladimir Putin, ambii lideri declarându-se mulțumiți de progresul Nord Stream 2.

Cu toate acestea, Angela Merkel însăşi a recunoscut că rămân încă numeroase aspecte de rezolvat în legătură cu Nord Stream 2, proiect privit cu multă suspiciune de Ucraina şi, de asemenea, de unele ţări din Uniunea Europeană, precum Polonia şi ţările baltice, având în vedere creşterea dependenţei energetice a Germaniei și a Uniunii Europene de Rusia.

Cancelarul german a pledat întotdeauna pentru necesitatea menţinerii unui dialog cu Moscova, chiar şi în momentele de maximă tensiune bilaterală sau multilaterală, având în vedere rolul strategic al Rusiei în conflictele internaţionale majore, cum ar fi Siria sau Afganistan, notează EFE.

Astfel, Angela Merkel a tensionat împreună cu președintele francez Emmanuel Macron discuțiile din cadrul summitului Consiliului European din 24-25 iunie, când a propus organizarea unui summit la nivel înalt între Uniunea Europeană și Rusia, idee apărată de cancelarul german din perspectiva unei necesități a dialogului cu Moscova, însă respinsă de țările estice și de premierul Olandei.

 

SURSA: caleaeuropeana.ro