Să trăim ca-n Europa!

Angela Merkel, Emmanuel Macron și alți patru lideri europeni cer Comisiei Europene să se pregătească mai bine pentru următoarea pandemie

Angela Merkel, Emmanuel Macron și alți patru lideri europeni cer Comisiei Europene să se pregătească mai bine pentru următoarea pandemie

13/06/2020
|
0 Comments
|

Mai mulţi lideri europeni, printre care preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel, apreciind că Uniunea Europeană nu a fost foarte pregătită să gestioneze pandemia COVID-19, au solicitat marţi Comisiei Europene, într-o scrisoare, să studieze modalităţile prin care să se asigure o mai bună pregătire pentru următoarea pandemie, informează AFP, potrivit Agerpres.

Răspunsul haotic la pandemia noului coronavirus a “ridicat întrebări” cu privire la nivelul de pregătire şi a evidenţiat necesitatea unei abordări la nivel european, în special atunci când se pune problema unui al doilea val al pandemiei, conform scrisorii adresate preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, împreună cu un document de orientare.

“Sperăm că documentul poate servi drept inspiraţie pentru viitoarele discuţii fructuoase la nivel european pentru a ne asigura că UE este pregătită pentru viitoarele pandemii”, conform scrisorii.

Scrisoarea a fost semnată de preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul Angela Merkel, premierul polonez Mateusz Morawiecki, prim-ministrul spaniolul Pedro Sanchez, şefa executivului belgian Sophie Wilmes şi cea a executivului danez Dane Mette Frederiksen.

Textul evidenţiază lipsa echipamentelor medicale cu care s-au confruntat europenii. “Înţelegerea deficienţelor este esenţială”, au insistat semnatarii. De asemenea, este solicitată o mai bună coordonare a colectării şi a procesării datelor, astfel încât cifrele să fie comparabile de la un stat la altul, conchide sursa citată.

Şefii de stat şi de guvern din cele 27 de state membre ale UE urmează să organizeze o reuniune virtuală pe 19 iunie, în care vor fi abordate urmările pandemiei, îndeosebi planul de relansare Next Generation EU de 750 de miliarde de euro propus de Comisia Europeană și viitorul Cadru Financiar Multianual 2021-2027, care se ridică la 1.100 de miliarde de euro. Deși criza economică asociată pandemiei de coronavirus provoacă cea mai mare recesiune din istoria UE, liderii europeni și-au manifestat scepticismul că vor ajunge curând la un acord privind planul gigantic de 1.850 de miliarde de euro, care ar trebui să intre în vigoare la 1 ianuarie 2021.

În ce privește pregătirea unui răspuns european la adresa pandemiei, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a recunoscut în luna martie că UE a fost surprinsă de izbucnirea focarului de coronavirus.

Cu toate acestea, acțiunile de mobilizare ale Comisiei Europene au facilitat deblocarea unui ajutor financiar inițial de 37 de miliarde de euro, unui sprijin suplimentar de 3 miliarde de euro pentru sistemele sanitare europene, inclusiv finanțarea rezervei strategice medicale a UE, precum și a unei facilități de 100 de miliarde de euro prin intermediul instrumentului SURE, menit să reducă riscurile de șomaj în rândul lucrătorilor și să ajute companiile să rămână la liman.

De asemenea, Comisia Europeană a activat, în premieră, clauza derogatorie specială din cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere, permițând statelor membre să injecteze cât mai mulți bani în economie fără să țină cont de ținta de deficit bugetar de maxim 3% din PIB. Totodată, executivul european a flexibilizat regulile privind ajutoarele de stat și a facilitat posibilitatea transferului între fonduri europene pentru ca statele membre să poată accesa banii necesari gestionării pandemiei.

Nu în ultimul rând, Comisia Europeană a emis în această perioadă mai multe recomandări către statele membre pentru o coordonare a măsurilor la frontiere, pentru transportul în Europa, dar și pentru reluarea în siguranță a turismului.

Sursa:caleaeuropeana.ro