Să trăim ca-n Europa!

Andrian Candu, în Polonia, a abordat tema relansării cooperării parlamentare

Andrian Candu, în Polonia, a abordat tema relansării cooperării parlamentare

16/04/2016
|
0 Comments
|

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, cu ocazia participării la sărbătoarea care a marca 1050 de ani de la creştinizarea Poloniei, a vorbit cu oficialii polonezi despre relansarea cooperării pe platforma Adunării Parlamentare a celor două state, pentru transferul de expertiză şi bune practici în procesul de armonizare a legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar. Câteva sute de înalţi oficiali polonezi şi europeni s-au reunit la Poznan pentru a celebra, împreună cu poporul polonez, 1050 de ani de la creştinizarea ţării, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului, în marja evenimentului, Andrian Candu a purtat discuţii cu preşedintele Poloniei Andrzej Duda, mareşalul Sejm-ului polonez, Marek Kuchciński, dar şi cu vicepreşedintele Bundestagului Germaniei, Johannes Singhammer.

În cadrul discuţiilor cu oficialii polonezi au fost abordate subiecte ce ţin de consolidarea relaţiilor bilaterale pe toate dimensiunile, inclusiv la nivel interparlamentar. Mareşalul Sejm-ului polonez a dat asigurări că Polonia şi, în mod special, legislativul polonez, este gata să sprijine în continuare Republica Moldova.

Oficialii au mai discutat despre iniţiativele Poloniei privind susţinerea statelor din regiune, inclusiv a Republicii Moldova, prin intermediul forurilor regionale pe care aceasta le va organiza în perioada următoare şi la care Moldova a fost invitată să participe.

Andrian Candu a discutat cu vicepreşedintele Bundestagului Germaniei, Johannes Singhammer, despre dinamizarea dialogului interparlamentar între forurile legislative ale celor două ţări. În altă ordine de idei, oficialii s-au referit la rolul Germaniei în cadrul Preşedinţiei în exerciţiu a OSCE şi la eforturile depuse în prezent pentru reluarea discuţiilor în formatul 5+2 de reglementare transnistreană. Oficialul german a declarat că ţara sa va susţine în continuare modernizarea Republicii Moldova, pentru a asigura stabilitatea, securitatea şi bunăstarea în regiune.

Sursa: ipn.md