Să trăim ca-n Europa!

Ambasadorul Georgiei: Funcţionalitatea şi actualitatea GUAM se va extinde

Ambasadorul Georgiei: Funcţionalitatea şi actualitatea GUAM se va extinde

26/05/2015
|
0 Comments
|

Republica Moldova este unica ţară din cadrul Parteneriatului Estic care beneficiază de regim liberalizat de vize, fiind un exemplu pentru Georgia. Despre cooperarea Georgiei în cadrul Parteneriatului Estic, precum şi despre cooperarea în cadrul forumului consultativ GUAM a declarat ambasadorul Georgiei în Republica Moldova, Merab Antadze în cadrul unui interviu oferit pentru Radio Moldova Actualităţi.
„În prezent, Georgia traversează o etapă foarte importantă având câteva direcții, inclusiv unele reforme, care au un caracter continuu, pentru a da rezultatele scontate. În acest context, colaborăm armonios cu partenerii europeni, cu Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător. Iar pentru a beneficia de toate oportunitățile trebuie să depunem eforturi pentru a ne apropia de standardele pieții europene.

Merab Antadze înainte de a fi numit ambasador al Georgiei în Republica Moldova a fost reprezentant al Georgiei în cadrul GUAM. „Știu foarte bine cum activează această structură regională și pot afirma cu certitudine că este funcțională, dar și necesară. Deși este mai mică decât alte organizații, are o importanță foarte mare atât pentru țările noastre, cât și pentru partenerii internaționali. Proiectele care se realizează în cadrul GUAM nu au un impact global, dar sunt concrete și pragmatice pentru țările noastre, dar și pentru partenerii noștri au o importanță foarte mare”, a declarat oficialul.

Ambasadorul a subliniat că toate țările GUAM au pe teritoriul lor conflicte înghețate, probleme teritoriale. „Ne susținem reciproc și în contextul organismelor internaționale cum ar fi: Comitetul de Securitate ONU, de exemplu. Consider că funcționalitatea și actualitatea GUAM se va extinde în viitor”, a remarcat ambasadorul Georgiei la Chișinău.

Sursa: http://trm.md/ro/politic/ambasadorul-georgiei-func-ionalitatea-i-actualitatea-guam-se-va-extinde/