Să trăim ca-n Europa!

Agresiunea Moscovei a forțat Guvernul Moldovei să elaboreze politici mai rezervate, opinie

Agresiunea Moscovei a forțat Guvernul Moldovei să elaboreze politici mai rezervate, opinie

15/01/2017
|
0 Comments
|

Agresiunea Moscovei în Republica Moldova, în regiunea transnistreană, a avut un impact serios asupra politicilor de la Chişinău. Declarația a fost făcută pentru Radio Europa Liberă de către președintele Fundației Patriciu din cadrul Consiliului Atlantic de la Washington, John Herbst. În opinia lui Herbst, această agresiune a forțat Guvernul Moldovei să elaboreze politici mult mai rezervate, inclusiv în ceea ce priveşte relaţia cu Uniunea Europeană şi Occidentul, transmite IPN.

John Herbst spune că agresiunea din Donbas a avut o influenţă mai mică asupra politicilor Guvernului de la Kiev. Pe de altă parte, a forţat autorităţile ucrainene să acorde timp şi bani prin faptul că i-a implicat într-un război şi i-a forţat să le poarte de grijă celor peste un milion şi jumătate de persoane intern deplasate, fapt care pune pe umerii economiei ucrainene o povară enormă. „Deci, în cazul Ucrainei, în acest fel au destabilizat-o”, spune John Herbst

Președintele Fundației Patriciu este sceptic că ar exista vreo soluționare pentru aceste conflicte. „Cred că acest lucru s-ar putea întâmpla eventual după schimbarea conducerii în Federaţia Rusă”, a spus John Herbst.

În opinia sa, noua administraţie a SUA va avea un impact serios asupra dezvoltării în Republica Moldova. „Cred că veţi vedea o conducere americană puternică în beneficiul Republicii Moldova şi a regiunii”, a notat John Herbst.

Sursa:ipn.md