Să trăim ca-n Europa!

A fost instituită stare de urgență de sănătate publică până pe 30 iunie

A fost instituită stare de urgență de sănătate publică până pe 30 iunie

16/05/2020
|
0 Comments
|

Începând cu ziua de 16 mai și până pe 30 iunie, în Republica Moldova este declarată stare de urgență de sănătate publică. Decizia a fost anunțată vineri seara, după ultima ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale. Comisia națională extraordinară de sănătate publică, care a preluat atribuțiile CSE, va putea revizui starea de urgență, în funcție de evoluția situației epidemiologice, transmite IPN.

Ministra sănătății, muncii și protecției sociale, Viorica Dumbrăveanu, a declarat că o parte din măsurile, adoptate anterior, se mențin. Este vorba despre obligația pentru autoritățile publice centrale și locale, persoanele juridice și fizice, de a respecta distanța socială de cel puțin un metru. De asemenea, se mențin condițiile cu privire la triajul angajaților în unitățile comerciale.

La nivel național devine obligatorie purtarea măștilor în transportul public, în spațiile comerciale, în spațiile publice închise etc. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul. O altă obligație ține de evitarea aglomerațiilor.

În continuare, persoanele cu vârsta de peste 63 de ani nu vor avea voie să se deplaseze în afara domiciliului, cu excepția necesității stringente. Aceasta obligație se răsfrânge și asupra persoanelor cu probleme de sănătate, ele la fel fiind în grupul de risc. Este interzis în continuare accesul la terenurile de joacă și în zonele de agrement.

Rămân închise în continuare piețele din municipiile Chișinău și Bălți. Restricțiile vizează, de asemenea, și sectorul HoReCa. Până pe 30 iunie, nu vor activa instituțiile de învățământ, indiferent de treaptă. În funcție de evoluție, autoritățile vor veni cu decizii ulterioare în acest sens.

Din 16 mai, sunt reluate serviciile în cadrul frizeriilor. Însă, va fi permisă doar freza, cu condiția respectării tuturor măsurilor de precauție, atât pentru specialiști, cât și pentru clienți.

Premierul Ion Chicu a declarat că în continuare sunt menținute restricțiile cu privire la accesul cetățenilor străini pe teritoriul Republicii Moldova, la fel ca în toate țările europene. Restricțiile sunt menținute în ceea ce ține de toate tipurile de transport internațional.

Șeful executivului a mai spus că, în continuare, oamenii nu se vor putea deplasa în grupuri mai mari de trei persoane. Se menține și numărul maxim de 50 de oameni, admis la o întrunire. Potrivit premierului, specialiștii Organizației Mondiale a Sănătății au recomandat diminuarea acestui număr, iar această recomandare urmează să fie examinată.

În Republica Moldova bilanțul persoanelor infectate cu noul tip de coronavirus este de 5745, dintre aceștia 2 280 de pacienți s-au tratat deja. Bilanțul deceselor cauzate de COVID-19 a ajuns la 202 oameni.

SURSA: www.ipn.md