Să trăim ca-n Europa!

NATO Țările baltice au convenit să creeze ”o linie de apărare” comună la frontierele lor cu Rusia și Belarus pentru ”a apăra flancul estic al NATO şi a-i priva pe adversarii noştri de libertatea de mişcare”

NATO Țările baltice au convenit să creeze ”o linie de apărare” comună la frontierele lor cu Rusia și Belarus pentru ”a apăra flancul estic al NATO şi a-i priva pe adversarii noştri de libertatea de mişcare”

20/01/2024
|
0 Comments
|

Letonia, Lituania și Estonia, au convenit vineri să creeze o ”linie de apărare” baltică comună la frontierele lor cu Rusia și Belarus, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de securitate, informează AFP, citat de Agerpres, și Politico Europe.

Miniștrii apărării din cele trei țări baltice au avut vineri la Riga o întâlnire pentru a aproba construirea de ” instalații defensive anti-mobilitate” la frontierele lor estice. De asemenea, ei au convenit să dezvolte cooperarea în domeniul rachetelor și al artileriei.

Citiți și: O victorie a Rusiei în Ucraina nu va avea un final fericit pentru Europa, avertizează ministrul lituanian de externe: Europa nu s-a trezit la realitate. ”Este posibil ca Rusia să nu se limiteze doar la Ucraina”

Ministrul estonian al apărării, Hanno Pevkur, a subliniat necesitatea construirii de buncăre la graniță: ”Războiul Rusiei în Ucraina a arătat că, pe lângă echipamente, muniții și personal, avem nevoie și de structuri defensive fizice încă de pa primul metru de granită pentru a proteja Estonia”.

Estonia va construi 600 de buncăre de-a lungul graniței sale de 294 de kilometri cu Rusia, cu un buget inițial de 60 de milioane de euro, potrivit postului public de televiziune estonian ERR. Fiecare buncăr este proiectat să găzduiască 10 soldați. Ministerul estonian al Apărării intenționează să înceapă construcția buncărelor la începutul anului 2025.

Detaliile privind contribuțiile Lituaniei și Letoniei la zona de apărare comună nu au fost încă dezvăluite. Cu toate acestea, ministrul lituanian al apărării, Arvydas Anusauskas, a subliniat colaborarea în curs de desfășurare cu SUA pentru dezvoltarea capabilităților de rachete HIMARS, un aspect crucial al strategiei lor de apărare.

Ministrul leton al apărării, Andris Spruds, a evidențiat finalizarea planului militar leton anti-mobilitate, care urmează să fie prezentat guvernului la sfârșitul lunii ianuarie și care implică diverse măsuri de consolidare a frontierelor pe termen scurt și lung.

Va fi vorba despre o ”linie de apărare baltică pentru a apăra flancul estic al NATO şi a-i priva pe adversarii noştri de libertatea de mişcare”, a completat acesta într-un mesaj publicat pe platforma X, fostă Twitter.

 

În plus, a fost semnat un acord de cooperare între Estonia și Letonia pentru desfășurarea operațiunilor de poliție aeriană ale NATO de la baza aeriană letonă Lielvarde, care compensează indisponibilitatea temporară a bazei aeriene estoniene Ämari din cauza unor reparații.

Măsurile convenite de cei trei miniștrii ai apărării din țările baltice vin în contextul avertismentelor serioase lansate de oficiali europeni și ai NATO, o dovadă că UE și Alianța virează către descurajare credibilă.

”Vom continua să-i ajutăm pe ucraineni”, pentru că ”nu putem lăsa Rusia să creadă că poate câştiga (…) O victorie rusească ar fi sfârşitul securităţii europene”, dar ”pentru aceasta Franţa are nevoie de o industrie de apărare, o industrie în modul economie de război (…) cu o capacitate de producţie mai rapidă şi mai puternică”, a spus președintele francez Emmanuel Macron într-un discurs la baza navală Cherbourg.

Citiți și: Macron cere industriei franceze de apărare să grăbească trecerea la “economie de război”: O victorie a Rusiei ar fi sfârșitul securității europene

Apelul liderului francez apare în contextul în care Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, avertizează că războiul dintre Rusia și Ucraina s-ar putea extinde dincolo de țările vecine, în contextul în care țara sa lucrează deja cu diverse scenarii, inclusiv cu acesta.

Citiți și: Ministrul german al Apărării avertizează că războiul dintre Rusia și Ucraina s-ar putea extinde dincolo de țările vecine

 Germania confirmă că pregătește scenarii privind amenințarea rusă, inclusiv cel al “Apărării Alianței 2025” în cazul în care Putin ar ataca NATO

Între timp, președintele Comitetului Militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer, a cerut miercuri o “transformare” a Alianței Nord-Atlantice “în ceea ce privește capacitatea de luptă”.

Sursa: caleaeuropeana.ro