Parlamentarii „Euronest” au votat, în cadrul Adunării Parlamentare de la Chișinău, o rezoluție prin care cer Comisiei Europene și Consiliului UE să facă demersurile necesare pentru începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina până la finalul anului 2023.
Despre aceasta a anunțat eurodeputatul Siegfried Mureșan.
„În textul rezoluției, mai cerem și integrarea graduală a Republicii Moldova și Ucrainei în Piața Unică Europeană înainte de finalizarea negocierilor de aderare. Astfel, prin integrarea celor două țări la Piața Unică, cetățenii Ucrainei și Republicii Moldova vor simți mai repede o parte dintre beneficiile cele mai importante ale aderării propriu-zise la Uniunea Europeană, precum crearea de noi locuri de muncă stabile și bine plătite, atragerea de noi investitori europeni în cele două țări, creșterea exporturilor de produse moldovenești și ucrainene către Uniunea Europeană și acces mai facil, la prețuri mai mici, la produsele din UE”, a menționat Siegfried Mureșan.
Totodată, eurodeputatul spune că este important din punct de vedere strategic stabilirea unor termene clare pentru încheierea negocierilor de aderare cu țările candidate până cel târziu la sfârșitul actualului deceniu.
„Rezoluția adoptată astăzi arată că Parlamentul European și parlamentele din țările Vecinătății estice sunt unite în a sprijini aderarea Republicii Moldova și Ucrainei la UE. Suntem cu toții de acord că integrarea europeană a Moldovei și Ucrainei înseamnă beneficii concrete pentru cetățenii celor două țări, dar și pentru cetățenii Uniunii Europene și ai tuturor țărilor din Vecinătatea estică”, a subliniat Mureșan.
În discursul rostit la cea de-a 10-a sesiune ordinară a Adunării Parlamentare Euronest (AP Euronest), președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat că evenimentul este o oportunitate pentru țara noastră de a face bilanțul progresului înregistrat și de a consolida alegerea noastră europeană.
„Parteneriatul Estic a fost o oportunitate pentru noi de a consolida și de a aprofunda alegerea noastră europeană și suntem gata să muncim din greu pentru a depăși cadrul actual. Obținerea statutului de țară candidat pentru aderare la UE de către Republica Moldova și Ucraina, recunoașterea perspectivei europene a Georgiei, precum și impactul multidimensional al războiului din Ucraina impun ajustarea parteneriatului la noile realități”, a declarat Igor Grosu.
Totodată, președintele Legislativului a reiterat că obținerea statutului de tara candidat pentru aderarea la UE, la 23 iunie 2022, a demonstrat o dată în plus că suntem pe calea cea dreaptă.
„Într-adevăr, s-a produs un moment istoric, un pas crucial în drumul nostru către UE. Știm ce avem de făcut, pentru că reformele începute le facem, în primul rând, pentru cetățeni și pentru dorința noastră de a trăi cu demnitate. Ne așteaptă un drum lung, dar suntem mai determinați ca niciodată să ajungem parte a marii familii europene. În acest sens, trebuie să folosim orice posibilitate ca să învățăm, să evoluăm, să ne schimbăm.
Iar Parlamentul European are un rol important și noi avem nevoie de acest sprijin. În ultimii doi ani am întemeiat legături instituționale mai strânse pe baza Memorandumului de înțelegere, semnat în noiembrie 2021, sau pe baza Foii de parcurs, agreate în mod reciproc, în vederea consolidării democrației în Moldova, ori pe baza accesului la programele noastre de consolidare a capacității”, a subliniat oficialul.
„Noi suntem determinați să depunem toate eforturile ca să ne facem bine temele pentru acasă – în special în domeniul justiției, al luptei împotriva corupției, al crimei organizate, vom asigura condiții bune de dezvoltare a mediului de afaceri în regiuni și la nivel local, pentru a da șansa comunităților să-și crească bunăstarea și să prospere. Ne dorim ca Republica Moldova să se dezvolte și vrem ca acest lucru să se întâmple repede. O altă prioritate rămâne a fi dezvoltarea satelor și orașelor din Moldova”, menționat președintele Parlamentului.
De menționat că Adunarea Parlamentară „Euronest” este formată din membri ai Parlamentului European și parlamentari din Ucraina, Moldova, Georgia, Armenia și Azerbaidjan.