Să trăim ca-n Europa!

Pe 11 februarie, la Chișinău, va avea loc ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și României

Pe 11 februarie, la Chișinău, va avea loc ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și României

21/01/2022
|
0 Comments
|

Ședința comună a Guvernelor Republicii Moldova și României va avea loc la 11 februarie, la Chișinău, transmite MOLDPRES.

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat într-o ediție specială a TVM că „relațiile dintre România și R. Moldova devin mai strânse și că e firesc să fie așa”.

Oficialul a anunțat că o nouă ședință comună a celor două Executive se va desfășura la data de 11 februarie. „Revenim la o normalitate, ne purtăm firesc cu frații noștri. Pe 11 februarie va avea loc ședința comună a Guvernelor de la Chișinău și București. Vor fi luate decizii importante, semnate acorduri, cu impact direct pentru cetățeni, ceea ce demonstrează că România a fost și este alături de noi”, a declarat Președintele Legislativului Republicii Moldova.

Speakerul a menționat că în cadrul acestei şedinţe va fi semnat și Acordul de asistenţă nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro pentru implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară.