Președintele Consiliului European, Charles Michel, a transmis un mesaj cu prilejul începererii construcției Zidului Berlinului, cel mai cunoscut simbol al Războiului Rece care a divizat nu doar orașul și țara, ci și Europa.
”Acum 60 de ani începe construcția Zidului Berlinului, simbolul unei lumi divizate. Zidul Berlinului trebuie să fie un avertisment că libertatea și democrația nu trebuie considerate ca fiind ceva de la sine înțeles”, a precizat Michel într-un mesaj pe Twitter.
La rândul său, Ursula von der Leyen, a transmis că Zidul Berlinului a reprezentat simbolul unei ”Europe divizate”.
Guvernul comunist al Republicii Democrate Germane a început la 13 august 1961 să amplaseze o linie de demarcaţie din sârmă ghimpată şi structuri de beton. 45 de kilometri de bariere de sârmă ghimpată şi beton au fost ridicate, în jurul Berlinului de Vest. Autorităţile comuniste voiau să împiedice astfel migraţia cetăţenilor atraşi de prosperitatea și libertatea politică din vestul capitalist, potrivit TVR.
Trebuie amintit faptul că din 1945 Germania a fost guvernată de cele patru puteri învingătoare în cel de Al Doilea Război Mondial, dar izbucnirea Războiului Rece a făcut ca zonele de ocupaţie franceză, britanică şi americană să fie unite în Republica Federală Germania, în 1949. Tot atunci, în replică, şi zona de ocupaţie sovietică a Berlinului avea să fie proclamată Republica Democrată Germania, cu capitala în Berlinul de Est.
Germania Federală s-a dezvoltat ca o ţară capitalistă, o democraţie parlamentară cu o economie susținută de fondurile Planului Marshall, în timp ce Gemania Răsăriteană avea, după modelul sovietic, un guvern autoritar, o economie planificată centalizat şi subvenţionată de stat.
Constucția a rezistat până în 1989, când Gunter Schabowski, fost demnitar est-german, a anunţat accidental deschiderea Zidului Berlinului.
Demnitarul comunist a făcut anunțul într-o conferinţă de presă, precizând că noi reguli de călătorie în vest se vor aplica imediat, iar jurnaliştii au difuzat prompt ştirea deschiderii graniţei.
În aceeaşi zi, est-germanii au luat cu asalt Zidul Berlinului, care separase oraşul, familiile şi prietenii din cele două state germane şi fusese graniţa simbolică dintre democraţie şi comunism, timp de aproape 30 de ani.
Jurnaliştii au transmis imediat că Zidul, cel mai puternic simbol al Cortinei de Fier şi al Războiului Rece care divizase Estul de Vest, era deschis, provocând asaltul est-germanilor asupra graniţelor.
Protestatarii au luat cu asalt punctele de trecere şi Poarta Brandenburg şi au început să facă breşe în zid, în data de 9 noiembrie 1989. Până la miezul nopţii, mii de est-berlinezi au traversat în Vest, unindu-se într-o atmosferă de mare sărbătoare cu mulţimea din Berlinul Occidental. Distrugerea Zidului, tot atât de rapidă ca şi crearea sa, a fost celebrată de întreaga lume, a fost primul pas către reunificarea Germaniei, încheiată oficial pe 3 octombrie 1990, şi a marcat începutul căderii comunismului în Europa de Est.
Zidul Berlinului a fost dărâmat cu buldozerele aproape total în săptămânile care au urmat. Regimul comunist s-a prăbuşit, au urmat alegeri libere, ce au culminat cu unificarea Germaniei, în octombrie 1990.
SURSA: caleaeuropeana.ro