Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu confirmă informațiile vehiculate în presă, conform cărora cetățenii moldoveni vor putea călători în țările Uniunii Europene fără restricții odată ce vor prezenta dovada vaccinării.
„Ieri Republica Moldova a fost adăugată pe lista țărilor ai căror cetățeni pot intra fără restricții pe teritoriul UE, prezentând dovada vaccinării cu un vaccin recunoscut în UE sau un test negativ la COVID-19. Decizia Uniunii Europene are un caracter de recomandare pentru statele-membre. Această decizie ne redă posibilitatea de a călători și a ne revedea oamenii dragi”, scrie Maia Sandu.
Astfel, pentru a fi admisă în așa-zisa „zonă verde”, fiecare țară a fost analizată minuțios, pe prim-plan fiind puși atât indicii sanitari și epidemiologici, cât și măsurile luate pentru a ține sub control virusul, declară președinta.
În acest context, șefa statului precizează că listă este în continuă revizuire și depinde de situația la zi.
„Vă îndemn ca, în continuare, să ne protejăm și să ne vaccinăm. Este unul dintre criteriile-cheie pentru ca țara noastră să se mențină în această listă, iar noi să ne păstrăm sănătatea și libertatea de călătorie”, conchide Sandu.
Amintim că, în presa internațională și locală se vehicula că, Republica Moldova ar fi fost inclusă de UE în lista țărilor ai căror cetățeni vor putea circula liber, dacă prezintă dovezi că sunt vaccinați.
SURSA: realitatea.md