Să trăim ca-n Europa!

Spațiul informațional este o componentă importantă a securității statului

Spațiul informațional este o componentă importantă a securității statului

08/05/2015
|
0 Comments
|

Chișinău, 8 mai, 2015. Asociația Obștească “Arena Civică” în parteneriat cu Asociația pentru Jurnalism European și Academia Antreprenorului, cu suportul U.S. Embassy Moldova a organizat Conferința internațională “Războiul informațional și rolul mass-media”.

Subiectul principal al discuțiilor l-a constituit componentele și riscurile unui nou tip de confruntare între sistemele civilizaționale, precum și posibilitatea elaborării și aplicării unor strategii de contrapropagandă.

Principalii invitați ai Conferinței au fost jurnaliști cunoscuți, specializați în identificarea falsurilor din presă: Aslan Doukaev, directorul Serviciului Nord-Caucazian al Europei Libere, Roman Shutov, vice-director «Телекритика», Ucraina și Margo Gontar, co-autor al proiectului “Stop Fake”, Ucraina.

„Campaniile de propagandă ale Federației Ruse aduc prejudicii reale securității multor țări europene, în special celor din Est. Obiectivul lor principal este discreditarea noțiunii de democrație, subminarea Guvernelor legitime din regiune și consolidarea puterii politice și militare a Rusiei. Statele Unite și Uniunea Europeană ar trebui să susțină mai activ companiile media capabile să destructureze propaganda ostilă a Federației Ruse, Precum Radio Europa Liberă. Instituțiile care reglementează activitatea mass-media din Europa și America de Nord ar trebui să interzică posturile rusești care se fac responsabile de incitare la ură și la război”, a declarat Aslan Doukaev.

Margo GontarÎn același timp, Margo Gontar, care a susținut și un workshop despre cum pot fi identificate falsurile în mass media a menționat că  în această eră a dominării informaționale este crucial să fim consumatori conștiincioși de produs. „Întrebați-vă – cine are de câștigat din această știre? Sunt incluse aici un amalgam de emoții? Cine comentează incidentul/subiectul?. Acestea  sunt întrebări la care trebuie să ne răspundem în fiecare zi când suntem în contact cu orice tip de informație.shutov

 

Potrivit lui Roman Shutov, problema securității informaționale în Republica Moldova poate fi soluționată cu ajutorul Guvernului, ONG-urilor și structurilor donatoare. „ Asigurați producția propriilor filme și cărți, ziare și materiale de televiziune. Nu lăsați principalele canale mass-media în mâna forțelor pro-ruse, stopați incitarea la ură și separatism. Acest lucru poate să fie suficient pentru a preveni un dezastru. Faceți în așa fel încât această idee să fie înțeleasă de Guvern, preluată de sectorul ONG-urilor și susținută de donatori internaționali.
ambasadorul-sua-banii-disparuti-de-la-bem-trebuie-gasiti-1426843880La eveniment a participat și Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Excelența Sa, JAMES D. PETTIT, care a menționat importanța susținerii presei libere în condițiile acestui nou tip de confruntare mediatică.  „Propaganda nu îi reprezintă pe jurnaliști. Numărul legilor care sunt restrictive pentru mass media sunt în creștere. O mass media controlată de guvern devine tot mai mult o regulă decât o excepție.”

Conferința s-a desfășurat cu ocazia zilelor libertății presei în lume.