Republica Moldova a primit astăzi proiectul memorandumului de înțelegere pentru alocarea asistenței macro-financiare de 100 de milioane de euro. Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu, după ședința Guvernului.
„Urmează să discutăm cu colegii și într-o manieră rapidă și eficientă să accesăm prima tranșă de 50 de milioane. Iar apoi urmează să discutăm condiționalitățile pentru tranșa a doua de 50 de milioane. Vom continua discuțiile pentru tranșa a doua a programului curent de asistență macro-financiară – acele 30 de milioane de euro. Mâine, Parlamentul va examina legile care sunt și condiționalități pentru primirea acestei tranșe. De asemenea, R. Moldova intenționează să emită în acest an eurobonduri (n.r. o obligațiune internațională care este exprimată într-o monedă nativă din țara în care este emisă) pe piețele financiare internaționale, astfel încât să atragem resurse financiare adiționale pentru necesitățile statului și în special investiții în infrastructură”, a declarat Ion Chicu.
Sursa: radiochisinau.md