Agenția Moldsilva a început elaborarea unei hărți a masivelor cu plante melifere amplasate în spatiul forestier al țării. Crearea ei este efectuată în cadrul Proiectului European de Dezvoltare a Apiculturii – PEDAM, implementat de Asociația Green Nations. Harta va prezenta atât starea actuală a masivelor melifere, cât și modificările, care sunt planificate.
”Prin eforturile comune ale ambilor parteneri, vor fi identificate așa-numitele sectoare de recoltare a mierii. Informația va conține un registru cu descrierea detaliată a culturilor melifere și perioada lor de polenizare. Vor fi efectuate calcule privind numărul rațional de stupi ce urmează a fi amplasate în aceste spații, dar și anumite restricții, de exemplu, ce țin de prezența animalelor sălbatice”, a menționat Nicolae Munteanu, directorul adjunct al Agenției Moldsilva.
În perioada înfloririi plantelor melifere pe aceste suprafețe vor fi amplasate stupinele membrilor proiectului PEDAM. Odată cu finisarea perioadei de recoltare a mierii și strămutarea stupilor, animalele sălbatice vor căpăta acces în aceste spații, iar plantele melifere le vor servi drept hrană.
Cu suportul donatorilor externi, prin intermediul Proiectului PEDAM, Agenția Moldsilva va fi dotată cu drone speciale utilizate pentru a supraveghea culturile din fondul forestier, inclusiv cele melifere. Va fi verificată amplasarea stupinelor, dacă aceasta este efectuată în conformitate cu harta masivelor culturilor melifere, iar cu ajutorul termovizoarelor va fi monitorizată eficiența stupilor de albine.
”Asociația noastră este una foarte deschisă. Noi ne dorim o abordare complexă, or în prezent, când întreaga lume se confruntă cu efectele schimbărilor climatice, nu ne putem permite luxul să actionăm local, pe segmente mici. Colaborarea cu Agenția de Stat Moldsilva, suntem siguri, va fi una benefică pentru ambele organizații, pentru beneficiarii proiectului, dar și pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a declarat Denis Cernomoreț, președintele Asociației ”Green Nations”.
Acordul de colaborare, încheiat între Agenția Moldsilva și AO Green Nations, cuprinde un Plan de acțiuni, care mai include dotarea gospodariilor silvice cu stupi ecologici, elaborarea brândului comercial “Mierea din Codrii Moldovei”, care ulterior va rămâne în proprietatea Agenției, promovarea mierii de pădure pe piața internă și cea externă. La fel, în spațiile cu, culturi melifere va fi dezvoltată infrastructura, care prevede instalarea bateriilor solare, asigurarea cu apă pentru irigarea terenurilor și pentru asigurarea adăpătoarelor pentru animalele sălbatice. În apropierea terenurilor vor fi amplasate turnuri de observație pentru pădurari, care vor fi dotate cu cate o cameră de vizualizare.
Agenția Moldsilva, Comisia Națională a RM pentru UNESCO și AO Green Nations mai preconizează să emită și o broșură informativă pentru a sensibiliza societatea privind importanța fondului forestier pentru mediul ambiant și impactul daunelor provocate de acțiunile neautorizate în ariile forestiere.
Programului European de Dezvoltare a Apiculturii din Moldova (PEDAM) este desfășurat în parteneriat cu Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și Ministrerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Green Nations Moldova este o organizație non-guvernamentală și non-politică, care își propune să conecteze agricultorii moldoveni la piața europeană. Realizarea acestui obiectiv strategic în viziunea Green Nations poate fi atins prin consolidarea forțelor la nivel guvernamental între state, prin structurarea și promovarea produsului local, astfel încît acesta să satisfacă așteptările consumatorilor europeni.
Sursa:Green Nations