Instituțiile Uniunii Europene luptă împotriva răspândirii coronavirusului și oferă ajutor statelor membre care au nevoie de echipament și sprijin, protejează oamenii și economia și promovează solidaritatea între europeni, informează Parlamentul European într-un comunicat în care prezintă cele mai importante zece măsuri luate la nivel european.
Legislativul european, care a aprobat recent măsuri cheie precum planul de ajutor economic de 37 de miliarde de euro sau extinderea Fondului de Solidaritate al UE, prezintă și măsurile luate de Comisia Europeană în privința constituirii rezervei strategice de echipamente medicale în UE, zborurile de repatriere prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE sau planurile Băncii Centrale Europene de a acorda 750 de miliarde de euro pentru a reduce datoriile guvernamentale în timpul crizei.
1. Încetinirea răspândirii virusului
Pentru a ajuta la limitarea transmiterii virusului în Europa și nu numai, UE și-a închis granițele externe pentru călătoriile ne-esențiale, garantând în același timp deplasarea mărfurilor esențiale în toată UE prin introducerea de benzi „verzi”. Sunt prevăzute resurse suplimentare pentru Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor, care oferă evaluări rapide ale riscurilor și actualizări epidemiologice.
2. Furnizarea de echipament medical
Țările UE au acces rapid la primul depozit de echipamente medicale (RescEU), precum ventilatoare și măști de protecție, în cadrul mecanismului de protecție civilă. În plus, UE a înființat un sistem internațional de achiziții care le-a permis statelor membre să cumpere în comun echipamente și medicamente.
3. Promovarea cercetării
Programul de cercetare Orizont 2020 al UE finanțează 18 proiecte de cercetare și 140 de echipe din Europa pentru a ajuta la găsirea rapidă a unui vaccin împotriva Covid19. Scopul finanțării este de a ameliora diagnosticarea, pregătirea, gestionarea clinică și tratamentul.
4. Garantarea redresării UE
Pentru a ajuta UE să se redreseze în urma impactului economic și social al pandemiei, Comisia va prezenta o nouă propunere pentru bugetul pe termen lung (2021-2027), care va include un pachet de stimulare. Parlamentul European are ultimul cuvânt cu privire la această propunere.
5. Repatrierea cetățenilor UE
Peste 10.000 de europeni rămași blocați departe de casă, îl altă țară, au fost repatriați grație mecanismului de protecție civilă al UE.
6. Solidaritatea europeană
Parlamentul European a susținut noi norme care permit statelor membre să solicite asistență financiară de la Fondul de Solidaritate al UE pentru a acoperi situațiile de urgență în domeniul sănătății. Odată cu extinderea domeniului de aplicare al fondului, în acest an vor fi disponibili pentru statele membre până la 800 de milioane de euro pentru lupta împotriva coronavirusului.
7. Susținerea economiei
Banca Centrală Europeană acordă 750 de miliarde de euro pentru a reduce datoriile guvernamentale în timpul crizei, precum și 120 de miliarde de euro în relaxare cantitativă și 20 de miliarde de euro pentru achiziționarea de datorii. În plus, eurodeputații au aprobat punerea la dispoziția țărilor UE a 37 de miliarde de euro din fondurile structurale existente ale UE pentru a face față crizei coronavirusului și pentru a sprijini asistența medicală, întreprinderile și lucrătorii.
8. Protejarea locurilor de muncă
Pentru a garanta că angajații își pot păstra locul de muncă când companiile rămân fără activitate din cauza crizei coronavirusului, Comisia a propus conceptul de muncă susținută de stat pe termen scurt (SURE).
9. Protejarea internetului
În contextul în care milioane de oameni sunt obligați să rămână acasă, UE a solicitat Netflix, Facebook și YouTube să reducă calitatea video pentru a evita supraîncărcarea internetului. Acest lucru permite tuturor să folosească internetul, pentru muncă sau în timpul liber.
10. Protejarea mediului înconjurător și a companiilor aeriene
Parlamentul a susținut propunerea Comisiei de a opri temporar „zborurile fantomă” (fără pasageri). Renunțând la regula care obliga companiile aeriene să opereze sloturile planificate pentru decolare și aterizare pentru a le putea păstra în sezonul următor, UE pune capăt emisiilor inutile și ajută companiile aeriene să se adapteze la cererea mai scăzută.
Sursa: caleaeuropeana.ro