La 1 mai 1999 a intrat în vigoare Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului UE, a Tratatelor de instituire a Comunităţilor Europene şi a anumitor acte conexe, conform http://www.europarl.europa.eu.
În martie 1996 s-a deschis la Torino (Italia) o Conferinţă interguvernamentală pentru revizuirea Tratatului privind Uniunea Europeană. Negocierile s-au încheiat la 2 octombrie 1997, când a fost semnat de cei 15 lideri ai statelor membre Tratatul de la Amsterdam, ceremonia desfăşurându-se în prezenţa preşedintelui Parlamentului European, Jose Maria Gil-Robles. Tratatul astfel semnat l-a amendat pe cel de la Maastricht, fără însă a-l înlocui. Cuprinde 13 protocoale, 51 de declaraţii adoptate de Conferinţa interguvernamentală şi 8 declaraţii ale statelor membre.
Tratatul de la Amsterdam a deschis calea dialogului între Uniunea Europeană şi cetăţenii săi prin respectarea drepturilor fundamentale, combaterea discriminării de toate felurile, furnizarea de oportunităţi egale pentru bărbaţi şi femei, concentrarea pe chestiuni sociale şi bunuri, precum munca voluntară, sportul, serviciile de difuzare a televiziunilor publice, problemele de dizabilităţi, biserici şi organizaţii non-confesionale, respingerea pedepsei cu moartea.
Se aduc modificări concepţiilor generale privind cetăţenia Uniunii. Astfel, la art.8 Tratatul face precizarea conform căreia ”cetăţenia Uniunii completează cetăţenia naţională şi nu o înlocuieşte”.
Tratatul a extins drepturile Parlamentului European în sensul co-participării acestuia la procesul decizional. Procesul co-decizional fusese deja specificat în Tratatul de la Maastricht, aducând parlamentul la acelaşi nivel cu Consiliul de Miniştri. Prin Tratatul de la Amsterdam dreptul Parlamentului European de participare la luarea deciziilor a fost extins în toate domeniile în care Consiliul de Miniştri hotărăşte cu o majoritate calificată. Excepţie face de la această regulă politica agricolă – domeniul cel mai costisitor al Uniunii Europene. Drepturile Parlamentului European au fost extinse şi în procesul de desemnare a membrilor Comisiei Europene: Parlamentul nu numai că trebuie să fie de acord cu numirea membrilor acesteia, ci şi cu numirea preşedintelui Comisiei. Parlamentul European era consultat înaintea convocării unei conferinţe interguvernamentale şi era ales prin vot universal direct, numărul eurodeputaţilor fiind stabilit la 700.
Prin Tratatul de la Amsterdam a fost instituit aşa-numitul ”Spaţiu de libertate, securitate şi justiţie”. În acest context, au fost extinse drepturile Oficiului European de Poliţie (EUROPOL) şi a fost integrat în actele comunitare Tratatul de la Schengen. Marea Britanie şi Irlanda şi-au rezervat dreptul de a nu adera la acest tratat. Statele membre au convenit şi asupra unei colaborări mai strânse în domeniul vizelor, azilului şi imigrării.
Documentul stabilea noile principii şi responsabilităţi în domeniul Politicii de Securitate şi Externe Comune pentru proiectarea valorilor Uniunii în afara spaţiului comunitar, protejând interesele şi reformând modurile de acţiune. În acest domeniu, Consiliul European stabilea strategiile comune, care erau apoi puse în practică de Consiliul Uniunii Europene prin majoritate calificată. A fost înfiinţat postul de Înalt Reprezentant al Politicii Externe şi de Securitate Comună, cu rolul de a reprezenta Uniunea Europeană în afacerile externe. Hotărârile luate în domeniu de către Consiliul de Miniştri, fiind luate cu unanimitate de voturi. În cadrul PESC sunt incluse misiunile comunitare, gestionarea crizelor şi posibilitatea Uniunii de a recurge la Uniunea Europei Occidentale pentru punerea în aplicare a misiunilor sale.
Scopul acestui tratat a fost să reformeze instituţiile Uniunii Europene în pregătirea extinderii comunităţii către noi state membre.
Sursa: http://www.europarl.europa.eu.