Tatiana Nogailâc: Europa mea

Am achitat 2.450,00€ pentru o viză, ca să pot accede în Europa. I-am adunat luând cu împrumut de la surori, soacră, rude şi prieteni. Pe ultima sută de metri aflasem, că îmi mai este necesară 100€. Dacă nu-i găseam, cine ştie care mi-ar fi fost soarta.
Ultimile cuvinte pe care le-am spus fiului şi rudelor au fost: ne vedem peste un an. Credeam, ca un an ar fi suficient ca să întorc datoriile şi să adun bani pentru a cumpăra o locuinţă. Însă, peste un an, costul locuinţei modeste pe care mi-o doream era deja de 2 mii, iar peste cinci ani – de 6 mii euro. Iar anii trec…..
Intrasem în spaţiul european legal, fiindcă reuşisem să obţin o viză turistica pentru Germania, acest lucru, însă, nu m-a scutit de peripeţii pe care acum, din varii motive, le voi trece cu vederea. De la frontiera austriaco-italiană, unde am fost lasătă de “ghizi”, am luat trenul spre Venetia. Acolo am avut şi prima experienţă de comunicare cu italienii. O pereche necunoscută, la rugămintea mea, mi-au oferit telefonul lor mobil, fara a cere un cent, pentru ca să-i comunic surorii mele aflata la Roma, ca ma aflu în Italia. Apoi un bătrînel italian m-a condus spre binarul, de unde urma sa iau trenul spre Roma. Toţi au fost binevoitori şi deschişi, fără să manifeste vre-o suspiciune. Asta în pofida faptului că mesajele mele erau mai mult mimico-gestuale.
La 30 decembrie 2001, stăteam de una singură pe peronul Gării Termini, fiindca doamna, care mi-a promis să mă întilnească nu a venit. M-a găzduit o persoană, de la care mă aşteptam mai puţin.

Din primele săptamâni am simţit, pe cât de umani şi generoşi sunt majoritatea italienilor. Unii mi-au sugerat, ca atunci cand nu am o bucată de pâine, să merg la CARITAS, alţii m-au ajutat să-mi gasesc un post de munca şi să învăţ limba italiana. Toate serviciile CARITAS oferite de biserica catolică erau oferite cu titlu “GRATIS”!

In primul an de ședere în Italia, am avut grijă de o batrinică şi, concomitent, făceam menaj în vre-o trei familii. O zi pe săptămâină lucram ca asitentă într-un cabinet stomatologic. Faceam aceste munci, fiind în asteptarea unei legi, care să-mi permită mie şi altor migranţi legalizarea. Fiind cu acte în regula. aș fi putut merge acasă să-mi văd fiul. Despărâirea cu el mă măcina cel mai puternic…

Muncind într-o familie italiană, am dat de o maşină veche de scris. În pauze, puneam pe hârtie gândurile şi unele versuri, nascute în numeroasele nopţi nedormite cu perna scăldată în lacrimi. Într-una din zile, angajatorul m-a surprins asupra maşinii de scris și m-a înscris la un curs de informatică.

Dupa primii doi ani de zile am reuşit să-mi aduc în Italia şi feciorul. A facut acolo şcoala, iar în prezent este student la Universitate. Aş vrea să remarc, că în toţi aceşti ani nimeni niciodată nu mi-a cerut bani pentru reparaţii, pentru cadouri la profesori sau pentru alte necesităţi. Ba chiar îmi amintesc, pe cât de surprinsă s-a arătat o profesoară la şcoală, atunci cănd în prima zi de şcola, aşa cum se obișnuieşte pe la noi, copilul meu i-a întins un buchet de flori. Mi-a zis tacticos, că nu era cazul să mă deranjez.

Munceam mult şi în unele zile nu aveam cu cine să las băiatul în orele extraşcolare. Tot italienii au fost cei, care mi-au sugerat să înscriu copilul la Ludoteca, iar uneori, după ore, mergea şi la Biserică. Preoții organizează pentru copii și adulți diferite cercuri, grupuri de interese, îi motivează să practice sportul.

Pentru bătrâni în Italia sunt deschise Centre de relaxare, săli de dansuri, săli de şah, unde pot merge fără a plati vre-o cotizaţie, deci absolut gratis. Tot biserica organizează grupuri turistice pentru a vizita alte orase. Aici, în Europa, bătrânii şi copii sunt ocrotiţi prin lege.

Cu cât trăiam mai mult în Italia, cu atât descopeream mai multe lucururi frumoase, cum ar fi VOLUNTARIATUL. Ştiind din propria experienţă valoarea ajutorului la nevoie, observând pe cât de raspândit este acest gen de inițiativă civică, am aderat la căteva organizaţii, ce activau în domeniul voluntariatului. Trei ani la rând împreuna cu fiul am petrecut vacanțele în Moldova, muncind GRATIS pentru binele comunităţilor. O făceam cot la cot cu voluntarii italieni, pe care i-am convins să vină în ţara noastra. Voluntariatul este foarte răspândit în Italia. Voluntariatul nu are limită de vârstă. Sunt foarte multi tineri și oameni în vârstă, care depun eforturi pentru a aduce beneficii inestimabile societăţii.
Pornind de la activitățile de voluntariat, am ajuns să fondez și să gestionez o asociație non-guvernamentală – “AssoMoldave”, care oferă mai multe servicii conaționalilor noștri în domeniul consultanței juridice, în cel al sănătății, etc. Unul dintre proiectele care constituie o mandrie a mea, este elaborarea și publicarea broșurii “Moldoveni în Italia. Ghid pentru orientarea și integrarea sociala a moldovenilor în Italia”. Acest ghid a fost distrubuit cu titlu gratis în 25 de orașe ale Italiei, și pe platforme on-line. Numarul solicitărilor este în continuă creștere, astfel am ajuns deja la ce-a de-a patra ediție. 

O perioadă, în primii ani de ședere în Italia, am muncit într-o familie și aveam liber doar duminica. În restul zilelor admiram lumea din fereastră.În imediata apropiere era amplasat un bar, unde pe parcursul zilei intrau și ieșeau zeci de persoane. După prânz și seara era chiar nespus de aglomerat acolo. Dar niciodată nu vazusem nici la bar, nici pe străzi persoane în stare de ebrietate. Inițial, după experiența din Moldova, îmi părea ciudat acest lucru. Acum am aceiași senzație cand merg prin satele din Moldova… In barurile din Italia se vine pentru a savura o delicioasă cafea italiană. Nu americana, nici cubaneză, nici turcească, ci ITALIANĂ. La bar se vine pentru a discuta, a citi reviste și reviste, a lua masa dacă ești în criză de timp. Mai e ceva, ce am descoperit cu anii – la aparatul de casă stau de obicei chiar proprietarii acestor localuri. Aceștea sunt de o semplitate deosebită cu mari abilități de comunicare și disiminare a unei bune dispoziții.
Ceea ce vezi pe străzile Romei și ale altor capitale europene este curățenia și respectul locuitorilor și a oaspeților pentru aspectul estetic. Nimănui nici nu-i trece prin cap să scupe semințe pe trotuar sau să rupă flori din parcuri ;i grădinile publice.

Când se vorbește de valorile europene, la noi în primul rând se subînțelege supremația legii. De fapt, noțiunea de valori europene este multidimensională. Spre exemplu, familia mea locuiește într-o casă cu o suprafață de peste 150 metri patrați și cu o înălțime de 4 metri. Reparația în acest aparament, a fost efectuată ultima dată acum doua decenii. Nu este vorba de lipsa banilor sau zgârcenie. Italienii sunt foarte atenți când vine vorba de amenajarea locuinței. Reparația este facută cu mare grijă, utilizând produse de calitate, durabile. Ei nu conferă o importanță excesivă draperiilor, covoarelor și altor obiecte de uz casnic. Ei nu trăiesc, ghidându-se de gura lumii. Italienii acordă timp și resurse autoinstruirii, cunoașterii, calatoriilor și nu bunurilor materiale. 

“Un om informat, este un om protejat”, acesta este sloganul societății italiene. În fiecare zi, dezdedimineață și pănă la sfârșitul zilei în Roma, dar și în întreaga țară sunt distribuite diverse pliante, ziare,reviste cu diverse informții privind locurile de muncă, campanii, proiecte sociale, etc.
Studiile în general și instruirea continuă este salutată în Italia, cat și în întreaga comunitate europeană. Iată de ce, pentru mine Italia a însemnat și posibilitatea de a studia. Așa cum menționasem mai devreme, am făcut cursuri de informatică, apoi mai multe cursuri de specializare, cum ar fi cele de mediator cultural, cele de operator profesional pentru înscrierea persoanelor în cimpul muncii. Când am atins un nivel mai inalt de cunoaștere a limbii italiene, am obținut o bursă de studii, am susținut BAC-ul și am obținut Licența în Științele Sociale. Acum fac o muncă calificată, iar cunoștințele și experiența mea sunt recunoscute la justa valoare. Sunt deseori invitată la postiurile TV și radio din Italia pentru a vorbi dspre problemele migranților și nu doar. Italienii, și ei la timpul lor, au fost nevoiți să caute o bucată de pâine pe meleaguri străine. Din aceste motive, ei respectă munca migranților, aportul lor în economia țării, in procesul de coeziune socială și întreprind mai multe măsuri pentru a facilita integrarea lor in societatea italiană. Aici este și o sarbatoare specială Fiesta del Popole dedicată migranților.

Europa are neajunsurile ei. Nu este perfectă. Dar noi, cu siguranță, avem ce învăța de la europeni. Chiar fiind o migrantă, în Italia, țară fondatoare a Uniunii Europene, mă simt protejată, liberă şi fericită, fapt pentru care îi mulțumesc.