Să trăim ca-n Europa!

La Chișinău a avut loc un nou protest împotriva schimbării sistemului electoral

La Chișinău a avut loc un nou protest împotriva schimbării sistemului electoral

11/06/2017
|
0 Comments
|

Demonstrația a fost paşnică, fără incidente.
Protestul organizat duminică în faţa Parlamentului modovean de mai multe organizații ale societății civile a fost susținut de mai multe partide politice: Partidul Platforma DA, Partidul Acțiune și Solidaritate, Partidul Nostru, toate trei din opoziția extraparlamentară și un partid parlamentar de opoziţie – PLDM.

Organizatorii nu au estimat numărul exact al participanţilor, dar au spus că ar fi fost mai mulţi decât la precedentul protest, cel din 14 mai. Potrivit lor, multă lume din teritoriu ar fi fost împiedicată să vină la protest, inclusiv pentru că ar fi fost sistate mai multe rute de transport public spre Chişinău.

Ei au mai spus că nu contează atât numărul de participanţi, cât faptul că intenţia de modificare a sistemului electoral trezește nemulţumire în societate.

Oamenii au scandat, între altele, „Nu schimbăm sistemul, vă schimbăm pe voi”, „Nu sistemului mixt”, „Jos Plahotniuc”.

Activiştii civici au cerut retragerea din parlament a proiectului privind trecerea la sistemul electoral mixt, proiect votat în prima lectură, la 5 mai, cu voturile PD, PSRM şi PPEM.

Vladislav Gribincea, Centrul de Resurse Juridice: „Ultimul lucru care probabil că ne-a mai rămas – dreptul la vot – se doreşte să ne fie luat prin acest proiect. Nu putem accepta acest lucru. Europenii au spus tranșant că dacă acest proiect va fi adoptat Moldova nu va primi ajutor de 100 de milioane de euro. În pofidă la asta puterea vrea să schimbe sistemul. De ce? Ca să rămână la guvernare. Ca votul nostru să nu mai conteze.”

Lilia Carasciuc, Transparency International Moldova: „Ne-a adunat aici ca să spunem nu încercării de a ne fura din acea mică şi fragilă democraţie. Se vrea modificarea sistemului electoral pentru ca noi să ne alegem cu aceeași guvernanți corupți, fățarnici şi manipulatori.”

Activiştii civici, între ei şi Sergiu Tofilat au ţinut să sublinieze că iniţiatorii protestelor sunt organizaţii ale societatăţii civile care nu au o agendă politică şi nu sprijină nici un partid. Fruntaşii formaţiunilor de opoziţie care s-au alăturat manifestaţiei reuşind să-şi mobilizeze susţinătorii au fost lăsaţi de data aceasta să ţină discursuri în faţa mulţimii.

Protestul a decurs paşnic şi nu au fost semnalate incidente.

Participanţii au adoptat la sfîrșit un apel adresat conducerii Comisiei de la Veneţia şi altor instituţii europene. „Ne opunem cu fermitate modificării sistemului electoral” se spune în apel şi sunt enumerate câteva argumente, între care lipsa unui consens politic şi social necesar pentru adoptarea unei astfel de reforme, diminuarea „drastică” a rolului diasporei în procesul electoral şi „subminarea” rolului partidelor de opoziţie. În apel se cere „retragerea de urgenţă” a proiectului de lege privind schimbarea sistemului electoral, care, potrivit autorilor, ar avea drept scop „avantajarea” în viitoarele alegeri parlamentare PD şi PSRM.

Tot duminică, în câteva localităţi din R.Moldova, la Ialoveni, Cahul şi Edineţ, au avut loc contramanifestații în favoarea modificării sistemului electoral. Organizatori s-au declarat „reprezentanţi ai societăţii civile”, doar că la toate cele trei mitinguri au fost prezenţi primari şi deputaţi ai PD.

În 16 iunie este așteptat un raport al experților Comisiei de la Veneția despre trecerea la sistemul electoral mixt. Într-un proiect de raport, publicat marți de agenția Reuters, Comisia de la Veneția nu recomandă schimbarea sistemului electoral în R. Moldova așa cum doresc Partidul Democrat, susținut de popular europeni și socialiștii. Promotorii reformei au declarat că nu vor renunţa la schimbare, dar că vor ţine cont de recomandările tehnice care vor fi formulate de experţii Comisiei de la Veneţia.

Sursa materialsi Foto: europalibera.org