“Aliații și Rusia continuă să aibă divergenţe clare privind criza din Ucraina, iar situaţia de securitate trezeşte îngrijorări profunde. Declaratia a fost facută de secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg în cadrul unei conferinţe de presă, desfaşurată după prima reuniune din acest an a Consiliului NATO-Rusia.
Oficialul de la Cartierul General a menţionat, că au fost încălcate înţelegerile de încetare a focului în estul Ucrainei, lupte intense continuă și arme grele nu au fost retrase. Acesta a făcut trimitere la raportul OSCE, în care se spune, că armele interzise au fost folosite „aproape de două ori pe minut“ , iar reprezentanţilor Organizaţiei de Securitate sunt împiedicaţi să monitorizează OSCE situaţia. Aceştea se confruntă cu diverse restricții în procesul de examinare a cazurilor, iar alteori chiar ei inşişi devin ținte ale celor antrenaţi în acţiunile militare.
Jens Stoltenberg a subliniat, că acordurile de la Minsk oferă un plan de soluționare a conflictului din estul Ucrainei, dar cele mai multe dintre prevederi nu sunt puse în aplicare. Secretarul General NATO a făcut un apel la toți semnatarii acordurilor şi i-a îndemnat să respecte pe deplin angajamentele asumate.
Alianța a cerut Rusiei să-și folosească influența semnificativă pe care o are asupra militanților pentru ca aceştea sa-și onoreze obligațiile în totalitate.
În cadrul Consiliului NATO-Rusia, reprezentanţii Alianţei au abordat şi probleme serioase, precum recunoașterea de către Rusia a documentelor de identitate eliberate de separatiști, introducerea în circulaţie a rublei ruseşti, și confiscările de companii. Toți aliații au reiterat sprijinul ferm pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei şi au reconfirmat că nu vor recunoaște anexarea ilegală a Rusiei din Crimeea.
Vector European