Pavel Filip: „Declaraţia președintelui cu privire la semnarea unui Memorandum cu Uniunea Euroasiatică nu poate fi implementară fără Parlament şi Guvern…”
„Faptele sunt rigide, statisticile sunt maleabile” spunea scriitorul Mark Twain cu mai bine de o suta de ani în urmă. Fapt confirmat acum și de controversatele declarații făcute de președintele Igor Dodon la Moscova, dar și înainte, în cursul campaniei electorale, că Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, parte din Acordul de Asociere, ar fi fost în detrimentul Republicii Moldova. Nu ar fi compensat pierderile suferite de producătorii moldoveni prin închiderea parțială a pieții rusești. Este adevărat din cauza sancțiunilor economice sau embargourilor succesive impuse de Moscova.
Datele statistice din ultimii ani denotă că exporturile moldovene în UE ar fi în scădere, iar aceste cifre reale i-au şi pus în mână preşedintelui Igor Dodon principalul argument cu care combate beneficiile acordului de asociere.
De exemplu în 2015, exporturile moldovene în UE au scăzut cu aproape 28 de milioane 400 de mii de dolari față de 2014, primul an de acţiune a acordului commercial cu UE, parte component a Acordului de Asociere.
Economiştii moldoveni comentează însă că aceste scăderi s-ar datora prăbușirii întregului export, din cauza crizei cauzate de furtul miliardului, şi că în plus exporturile în UE au scăzut într-o măsură mult mai mică decât cele în alte țări, cu numai 2,3% față de scăderea de 16% a tuturor exporturilor.
Ministerul economiei comentează, la rându-i, că deşi îşi tranzacţionează produsele pe piaţa europeană în euro, Republica Moldova îşi ţine statisticile în dolari, iar ratele aproape identice la care au ajuns să se coteze aceste valute, faţă de un euro mult mai puternic înainte de criza valutară, ar fi, după părerea specialiştilor de la acest minister, contra-argumentul cel mai simplu împotriva criticilor acestui Acord precum că nu şi-ar fi atins efectul.
În bani, exporturile europene, într-adevăr, ar înregistra tendinţe negative, recunoaşte Ministerul Economiei, dar, transformate în cantităţi, exporturile în UE ar fi mai robuste pe aproape toate grupurile de mărfuri, începând cu produsele industriale şi terminând cu cele agroalimentare, cum e grâul, zahărul, alcoolul etilic sau vinul.
Dar cel mai important argument pe care îl invocă autorităţile atunci când vorbesc despre beneficiile Acordului de Asociere e cel că exporturile în UE au ajuns să constituie 62% din totalul exporturilor moldovene înregistrate anual, cotă triplată faţă de ceea ce reuşea să exporte Republica Moldova în ţările comunitare acum zece ani.
Începând cu 2013, anul anterior zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător, UE a importat din Moldova mărfuri în valoare de 1,2 miliarde de euro, în creștere cu 21%, arată pe de altă parte statisticile Comisiei Europene. UE a ajuns să fie primul partener comercial și investitor în Moldova, cel mai puternic crescând, în 2015 de exemplu, valoarea importurilor agricole din Moldova.
Într-o reacţie a Uniunii Europene la declaraţiile făcute marţi la Moscova de preşedintele Igor Dodon, care a vorbit despre ceea ce consideră a fi neajunsurile Acordului de Asociere, Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a șefei politicii externe a UE, Frederica Mogherini, ne spunea:
„Acordul de Asociere, inclusiv partea lui comercială, este implementat cu rezultate pozitive pentru ambele părți, iar profunzimea relațiilor UE cu Moldova este demonstrată de asemenea de alte înțelegeri-cadru importante, de pildă cele referitoare la mobilitatea cetățenilor. Contactele noastre cu autoritățile moldovene sunt dedicate continuării implementării cu succes a acestui Acord, spre binele cetățenilor moldoveni.”
Comentând într-un discurs din debutul şedinţei de astăzi a cabinetului său declaraţiile de la Moscova ale şefului statului, premierul moldovean Pavel Filip a făcut câteva declaraţii tranşante: guvernul său nu va admite renegocierea Acordului de Asociere, aşa cum şi-ar dori Igor Dodon; nici încheierea vreunei înţelegeri de cooperare cu Uniunea Euro-asiatică; şi nici cooptarea în discuţiile Chişinăului cu Bruxellesul a Federaţiei Ruse, aşa cum se presupune că insistă Kremlinul:
„Guvernul nu va accepta nici un fel de intervenţie aspra Acordului de Asociere, care este parte a programului de guvern are şi a adus beneficii Republicii Moldova. Declaraţia cu privire la semnarea unui Memorandum cu Uniunea Euroasiatică nu poate fi implementară fără Parlament şi Guvern… Nu văd oportună o discuţie în formatul UE-Rusia-Moldova. Noi avem o relaţie cu UE şi cu totul altă relaţie cu Rusia şi vom încerca să găsim soluţii an ume în acest format,” a declarat Pavel Filip.
Sursa: europalibera.org